Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

CONFAS: Investitiile straine ar putea sprijini evolutia pietei

Compania Confas (din judetul Olt) activeaza - incepand cu anul 2007 - in domeniul realizarii de sape semiumede si autonivelante si in cel al betoanelor industriale. Aria de actiune s-a extins la nivel national, cele mai multe lucrari fiind efectuate, in ultima perioada, in Bucuresti. „Produsele care au avut cea mai mare pondere in vanzari in ultima vreme au fost reprezentate de sapele semiumede. Ne-am implicat atat in executia de proiecte publice, cat si private cele din aceasta categorie fiind mai avantajoase din punct de vedere financiar, intrucat platile se efectueaza rapid. Domeniul nostru de activitate s-a aflat in scadere in 2010, ca urmare a lipsei de lichiditati din piata si speram ca anul acesta sa existe premisele favorabile unei stabilizari. Evolutia cifrei noastre de afaceri reflecta situatia din 2010, cand intreg domeniul s-a aflat in regres, iar in 2011 obiectivul nostru principal vizeaza mentinerea nivelului de anul trecut. Dintre masurile care ar determina redresarea bransei, am putea indica incurajarea investitiilor, prin atragerea firmelor externe”, a declarat Cecilia Vigu, reprezentant al Confas. Informatii suplimentare, la www.confas.ro
 

Din aceeasi categorie

25 Noi 06:25 | Romania, noul punct strategic in reteaua globala de productie a grupului STIHL
25 Noi 06:00 | MAKITA semnaleaza conditii de cerere scazuta pe piata internationala a constructiilor
20 Noi 06:00 | KOMATSU anunta rezultate consolidate bune pentru primele 6 luni ale anului fiscal
18 Noi 06:00 | OTIS: Crestere a segmentului de service si majorare a estimarilor de profitabilitate
13 Noi 06:00 | CATERPILLAR: Vanzari de 17,6 miliarde USD si flux de numerar puternic in T3 2025
11 Noi 06:00 | SCHINDLER lanseaza primul ascensor sustenabil din otel cu emisii reduse de carbon
10 Noi 06:00 | KONECRANES anunta un record de profitabilitate si o crestere solida a comenzilor
06 Noi 06:00 | HUSQVARNA: Profitabilitate in crestere si tranzitie accelerata catre inovatie sustenabila
04 Noi 06:00 | KONE: Crestere a comenzilor si profitabilitate in urcare in primele noua luni din 2025
03 Noi 06:00 | ATLAS COPCO consemneaza cerere mixta, marja solida si flux de numerar robust
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA