Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

BAUMA 2025 ofera abordari inedite din lumea utilajelor de constructii sustenabile

Dupa cum este bine cunoscut, industria constructiilor utilizeaza cantitati semnificative de resurse si este unul dintre cei mai mari producatori de gaze cu efect de sera. Numai din acest motiv, dezvoltarea sociala care este parte a conceptului de sustenabilitate este de neconceput fara contributiile esentiale ale industriei constructiilor. Bauma 2025 - cel mai important targ din lume pentru utilaje de constructii, instalatii pentru materiale de constructii, utilaje miniere, vehicule de constructii si echipamente de constructii - va avea loc la centrul expozitional din München in perioada 7-13 aprilie a.c. si va oferi o imagine generala a numeroaselor moduri in care lumea utilajelor de constructii poate contribui la dezvoltarea durabila. 
In opinia expertilor Federatiei germane de inginerie - VDMA, atunci cand vine vorba despre conservarea resurselor, constructia in serie este una dintre cele mai promitatoare parghii. Materiile prime si materialele sunt utilizate mai eficient decat in cazul metodelor de constructie conventionale, deoarece prefabricarea poate fi realizata intr-un mediu industrial controlat. Deseurile pot fi reduse in mai multe moduri. Reziduurile rezultate din productie si deseurile de materiale generate la uzina pot fi reciclate mai bine, iar cladirile sunt, de asemenea, mai usor de demontat la sfarsitul duratei lor de viata utila si materialele lor mai usor de reutilizat. De asemenea, printarea 3D cu materii prime secundare si materiale pe baza biologica reprezinta o oportunitate suplimentara de a proteja resursele naturale, se pot utiliza mai multe materiale reciclate in imprimarea 3D a cladirilor. Conform unor studii recente, din cele aproximativ 208 milioane de tone de deseuri minerale de constructii generate in Germania in 2022, peste 90% au fost reciclate. Ideea respectiva este in prezent, in viziunea specialistilor VDMA, adanc inradacinata in ADN-ul industriei constructiilor, ceea ce este demonstrat de numeroase solutii extrem de practice propuse, cum ar fi, se exemplu, reciclatoarele la rece ale Wirtgen Group pot fi utilizate pentru reprocesarea pavajelor din asfalt pe santier. 
Constructiile durabile includ si obiectivul de a decarboniza cat mai mult posibil. Actionarile alternative pentru utilajele mobile de constructii, carora Bauma le va dedica din nou o sectiune speciala in 2025, contribuie la acest obiectiv. Solutiile electrice pentru echipamentele de constructii - cum ar fi placile vibratoare sau zdrobitoarele - contribuie, de asemenea, la reducerea gazelor de esapament si a zgomotului. Gama de produse este acum atat de larga incat un santier de constructii fara emisii este deja posibil in prezent.
Alti competitori de pe piata care sprijina constructiile ecologice sunt producatorii de materiale de constructii. De exemplu, o instalatie de amestecare a asfaltului utilizeaza acum cu succes sistemul Revoc al producatorului Benninghoven, care a fost prezentat in premiera mondiala la Bauma 2022. Convertorul catalitic modernizat face posibila reducerea emisiilor totale de carbon cu pana la 50 %, in timp ce proportia de material reciclat in asfalt poate fi marita pana la 60%. Totodata, compania a lansat recent primul arzator de asfalt din lume care poate functiona 100% cu hidrogen verde.
Sustenabilitatea in constructii nu se limiteaza la constientizarea utilizarii resurselor, reciclarea materialelor si reducerea amprentei de carbon. Pe langa viabilitatea economica, protejarea sanatatii umane este, de asemenea, un obiectiv-cheie. De exemplu, reducerea zgomotului de pe santier protejeaza sanatatea atat a lucratorilor, cat si a locuitorilor din zona. Multe autoritati locale din intreaga lume  incurajeaza utilizarea de utilaje de constructii mai silentioase prin orientari, reglementari si subventii. Masinile electrice nu numai ca sunt deosebit de silentioase, dar nu emit nici gaze de esapament nocive si nici particule in zona lor de utilizare. Toate acestea, alaturi de alte teme interesante, vor face obiectul prezentarilor ce vor avea loc cu ocazia Bauma 2025. Pentru informatii suplimentare, click aici

Din aceeasi categorie

27 Oct 06:00 | McKinsey: Piata de lifturi se va redresa pe baza serviciilor de intretinere si modernizare
20 Oct 07:00 | HILTI: Crestere regionala si performanta in sustenabilitate in primele opt luni din 2025
15 Oct 16:49 | STIHL a inaugurat prima fabrica exclusiva de echipamente pe acumulatori, la Oradea
14 Oct 07:16 | HILTI: Doua decenii de prezenta neintrerupta pe piata constructiilor din Romania
13 Oct 07:53 | HILTI: "Romania are un potential enorm de profesionalizare a constructiilor"
17 Sep 07:08 | KRONLIFT: Afaceri de 23 milioane de lei si peste 1.500 de lifturi instalate
16 Sep 07:19 | ITALIA STAR: Crestere de 20% a vanzarilor de echipamente, la peste 10 milioane euro
09 Sep 07:40 | AIC TRUCKS: Vanzari de aproape 42 milioane euro si extindere a gamei de servicii
08 Sep 07:00 | CATERPILLAR: Comenzi mari primite din sectoarele energie si infrastructura, in 2025
26 Aug 07:00 | MAKITA: Venituri constante obtinute in conditii de piata dificile, marcate de instabilitate
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA