Vineri, 31 Octombrie 2025
RO EN

ASCENSORUL: Peste 2.500 de contracte de service a lifturilor

Incasarile firmei Ascensorul in ceea ce priveste activitatea de intretinere a lifturilor s-au diminuat in ultimul an, pe fondul preturilor scazute existente pe piata de profil. "Practic, ne ocupam de un numar similar de ascensoare ca si in intervalul precedent, insa tarifele practicate sunt inferioare. Aceasta situatie este valabila inclusiv in cazul echipamentelor noi avute in intretinere, confruntandu-ne chiar cu solicitari de intrerupere a functionarii unor unitati. Referitor la montajul de lifturi noi, de asemenea, activitatea s-a contractat la un nivel situat sub cel al veniturilor obtinute din intretinere. Uneori castigam licitatii la lucrari publice (spitale, ministere etc.), insa preturile sunt destul de limitate, iar de multe ori chiar si in aceste cazuri ne confruntam cu oferte si mai competitive. Se poate spune ca nu suntem multumiti de ritmul actual in care montam unitati noi, astfel incat profitabilitatea pe segmentul respectiv este minima.  In 2014, cifra de afaceri a fost de 14 milioane de lei, in scadere cu 7% fata de anul precedent. Pe termen scurt speram la o imbunatatire a situatiei curente, ceea ce presupune cresterea parcului actual de ascensoare aflate in intretinere si, evident, cresterea cifrei de afaceri si ca urmare a operatiunilor de modernizare a unitatilor existente. Din pacate, legislatia nationala in ceea ce priveste aceasta activitate, care sa aiba drept consecinta  cresterea sigurantei in exploatare a parcului de ascensoare vechi , este deficitara, in sensul ca nu exista un program national de aplicare a standardului european EN 81-80, iar actiunile se rezuma la designul cabinei, schimbarea instalatiei electrice, a panoului de comanda, a troliului etc., in functie de bugetul disponibil al asociatiei de proprietari. Este in curs de finalizare instalarea obligatorie (prevazuta intr-un ordin al ISCIR) a asa-numitului «sort de siguranta». Chiar si in conditiile minimale de modernizare descrise anterior, durata de exploatare a echipamentului este prelungita cu aproximativ 10-15 ani. In prezent, cota de piata detinuta de Ascensorul SA este greu de estimat, deoarece companiile nu mai declara numarul de unitati instalate intr-un an. Pe segmentul de intretinere, deservim aproximativ 2.500 de lifturi, dintr-o piata pe care o consideram situata la 45.000 de ascensoare, insa aceste date nu pot fi confirmate decat de reprezentantii autoritatii publice de reglementare si autorizare. Suntem pregatiti pentru o crestere a activitatatii  de modernizare, ne implicam inclusiv in furnizarea de servicii de supraveghere si verificare tehnica a instalatiilor din domaniul ISCIR (RSVTI) si de expertizare a acestora (obligatorie, conform PT R2/2010, la implinirea duratei de exploatare), ce asigura o ajustare pozitiva a rezultatelor financiare ale companiei”, a declarat Gheorghe Margarit, director general al companiei. Informatii suplimentare, la www.ascensorul.ro

Din aceeasi categorie

28 Oct 06:00 | VOLVO CE: Performanta financiara solida obtinuta in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:00 | McKinsey: Piata de lifturi se va redresa pe baza serviciilor de intretinere si modernizare
21 Oct 16:58 | KUHN Romania se extinde cu sedii noi in Turda, Timisoara, Roman si Bucuresti
21 Oct 11:20 | MATECO achizitioneaza PSM Rent, furnizor important pe piata inchirierilor de utilaje
20 Oct 07:00 | HILTI: Crestere regionala si performanta in sustenabilitate in primele opt luni din 2025
15 Oct 16:49 | STIHL a inaugurat prima fabrica exclusiva de echipamente pe acumulatori, la Oradea
14 Oct 07:16 | HILTI: Doua decenii de prezenta neintrerupta pe piata constructiilor din Romania
13 Oct 07:53 | HILTI: "Romania are un potential enorm de profesionalizare a constructiilor"
17 Sep 07:08 | KRONLIFT: Afaceri de 23 milioane de lei si peste 1.500 de lifturi instalate
16 Sep 07:19 | ITALIA STAR: Crestere de 20% a vanzarilor de echipamente, la peste 10 milioane euro
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA