Joi, 11 Septembrie 2025
RO EN

ASCENSOARE in valoare de 30 miliarde USD, instalate in Europa de Vest

Cererea de ascensoare in Europa Occidentala ar putea ajunge, in 2021, la 30 miliarde USD, conform concluziilor unui studiu realizat de Freedonia. Acesta evolutie va fi incurajata de mai multi factori, precum reluarea trendului usor ascendent atat pe segmentul constructiilor nerezidentiale, cat si pe cel al imobilelor multifamiliale, cresterea preturilor la energie etc. Piata vestica a avut, pana la momentul demararii recesiunii, cea mai mare cota din industrie, situandu-se in 2006 la 41%, dar a fost depasita ulterior de cea din zona Asia/Pacific, pe fondul dezvoltarii explozive consemnate in statele din regiune aflate in curs de dezvoltare. S-a ajuns, astfel, ca in 2016 ponderea cererii venite din Europa de Vest sa nu mai depaseasca 28% din cuantumul la nivel mondial. Din acest volum, putin mai mult de jumatate este aferent pietei imobilelor rezidentiale, iar scaderile drastice din domeniul constructiilor noi si-au pus puternic amprenta asupra numarului de comenzi de echipamente. Cu toate acestea, este de asteptat ca segmentul respectiv sa inregistreze un avans anual de 2%, estimarile pentru 2021 indicand un total de 14,7 miliarde USD. Pe plan mondial, piata de echipamente pentru transport pe verticala (incluzand ascensoare, scari/trotuare rulante si componente asociate) va ajunge in acelasi orizont temporal la 114 miliarde USD, sporul anual fiind de 3,3%. Din volumul respectiv, trei cincimi este cota sectorului de produse cu destinatie nerezidentiala, unde impulsul major va fi aplicat de dezvoltarea unor proiecte de mari dimensiuni in statele emergente (este vorba, mai ales, despre cladiri de birouri cu un regim mare de inaltime, aeroporturi, statii de tren si de metrou, spitale etc.), amplasate mai ales in zonele ce inregistreaza o urbanizare rapida. 

Din aceeasi categorie

26 Aug 07:00 | MAKITA: Venituri constante obtinute in conditii de piata dificile, marcate de instabilitate
20 Aug 07:00 | KOMATSU: Fluctuatiile valutare afecteaza in mod direct veniturile operationale din 2025
19 Aug 07:00 | EINHELL isi continua traiectoria de crestere si anunta obiective ambitioase pentru 2025
14 Aug 07:00 | KONECRANES raporteaza vanzari de peste 2 miliarde euro in primele sase luni
11 Aug 07:00 | OTIS: Segmentul serviciilor inregistreaza din nou performante notabile pentru 2025
08 Aug 07:54 | Hünnebeck: Crestere sustinuta intr-o piata a cofrajelor estimata la 300 milioane lei
05 Aug 07:00 | ATLAS COPCO: Cerere mixta si dificultati valutare, insotite de flux de numerar sanatos
04 Aug 07:05 | Bergerat Monnoyeur: Piata de utilaje din Romania poate creste si de 3-4 ori
04 Aug 07:00 | HUSQVARNA anunta evolutie stabila la divizia europeana de scule pentru constructii
01 Aug 07:00 | SCHINDLER: Cresteri pe toate planurile, cu perspective moderat optimiste
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA