Sâmbătă, 26 Aprilie 2025
RO EN

SIMTEL instaleaza peste 1300 de panouri fotovoltaice pentru Kaufland Romania

Simtel Team, o companie romaneasca de inginerie si tehnologie listata pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti a construit pentru Kaufland Romania, una dintre cele mai mari companii de retail din Europa, doua centrale electrice ce au presupus instalarea a peste 1300 de panouri fotovoltaice. Panourile instalate pe acoperisurile a doua magazine situate in Bucuresti si Focsani au o capacitate de 490,5 KWp si vin in sprijinul mediului inconjurator prin reducerea cu peste 760 de tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon.
„Centralele electrice fotovoltaice de pe acoperisurile cladirilor, construite pentru consum propriu, sunt o solutie eficienta, de reducere a facturii de energie dar si de protejare a mediului. Cele doua proiecte construite la cheie au fost realizate in 2 luni si jumatate si au avut la baza cerinte clare de la beneficiar. Le multumim celor de la Kaufland pentru increderea acordata in implementarea acestora. Am gandit solutiile si planificarea astfel incat doua echipe au construit centralele in paralel, pe ambele locatii. Romania trebuie sa valorifice din ce in ce mai mult energia solara, deoarece aceasta este o solutie reala pentru reducerea poluarii si astfel imbunatatirea calitatii vietii, dar si pentru eficientizarea consumului de energie, independenta energetica pentru beneficiar si predictibilitatea costului cu energia,” a declarat Iulian Nedea, cofondator si CEO al Simtel Team.
Cele doua proiecte de instalare de panouri fotovoltaice au fost realizate pentru magazinele Kaufland Focsani si Kaufland Militari din Bucuresti. Pe acoperisul magazinului Kaufland din Bucuresti au fost instalate 720 de panouri fotovoltaice, pe o suprafata de peste 1300 de metri patrati, iar pe acoperisul locatiei din Focsani au fost montate 588 de panouri, intinse pe o suprafata de peste 1000 de metri patrati. Pentru realizarea lucrarilor au fost implicate aproximativ 30 de persoane, care au lucrat in paralel la ambele proiecte. Perioada de la proiectare, autorizare, achizitie, instalare si punerea in functiune, s-a intins pe parcursul a doua luni si jumatate.
„Credem cu tarie ca energia ce provine din surse regenerabile este o alternativa viabila, care ajuta la mentinerea unui mediu mai curat si mai sanatos. Kaufland Romania si-a asumat misiunea de a investi constant intr-un viitor sustenabil, alaturi de parteneri care inteleg importanta acestui demers si sunt in masura sa ne faciliteze accesul la cele mai eficiente solutii. Ne-am propus sa dezvoltam minim 9 instalatii de panouri fotovoltaice in alte spatii ce apartin Kaufland Romania, anual, pana in 2025. Iata ca mai facem un pas important in acest sens, iar beneficiile sunt evidente. Fructificam la capacitate maxima energia verde, cu efect imediat in reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si a poluarii, generand, totodata, o mai mare eficienta economica,” mentioneaza Valer Hancas, Director Comunicare si Corporate Affairs, Kaufland Romania.
Productia anuala de energie electrica realizata de cele doua magazine va fi de 639,8 MWh, din care 358,5 MWh va fi generata de magazinul din Bucuresti si 281,3 MWh de cel din Focsani. Echipele Simtel Team vor asigura mentenanta panourilor fotovoltaice, ce presupune monitorizarea 24/7, remedieri corective de orice tip realizate in 24 de ore si revizii anuale pentru a preveni aparitia oricaror altor potentiale situatii neplacute in viitor. Cu peste 105 proiecte de centrale fotovoltaice construite, Simtel Team este un pionier in Romania in domeniul energiei solare. In perioada 2018-2020, compania a fost responsabila de constructia a aproximativ jumatate din centralele electrice fotovoltaice noi din Romania, atat ca numar cat si ca putere instalata.
In momentul de fata, compania are in proiectare constructia a 3,5MW de centrale fotovoltaice, ce insumeaza peste 9300 de panouri fotovoltaice. Dintre aceste proiecte, sapte vor avea o putere instalata cuprinsa intre 400-500 KW. De asemenea, Simtel Team lucreaza si la implementarea unor proiecte fotovoltaice mai mici cu o capacitate instalata cuprinsa intre 80-120 KW.
Simtel Team este listata pe piata AeRO din data de 1 iulie 2021. In data de 23 august 2021, actiunile SMTL erau tranzactionate la un pret de 29,2 lei pe actiune, compania avand o capitalizare de piata de peste 200 de milioane de lei.

Din aceeasi categorie

18 Apr 07:00 | NOUA solutii validate pentru cladiri si comunitati mai ecologice pe calea zero net
15 Apr 10:42 | RoGBC: 400 milioane euro pentru renovare energetica in ECE, in perioada 2026-2029
14 Apr 12:49 | Habitat for Humanity Romania continua campania "Pune TU piatra de temelie!"
10 Apr 10:10 | STRATOS: Raportarea CBAM vizeaza lanturile de aprovizionare si emisiile de carbon
27 Mar 11:32 | Romania a importat de doua ori mai multe materii prime reciclabile din tarile non-UE
26 Mar 10:43 | Codrut Nicolau se alatura Indicathor ESG si extinde expertiza firmei in strategii ESG
24 Mar 12:26 | PORR Romania a celebrat Ziua Internationala a Padurilor prin actiuni de plantare
17 Mar 13:54 | Aktor a adus bucurie pentru 2.000 de copii din trei scoli, cu o donatie de carti
14 Mar 06:37 | ROGBC: Preturile locuintelor eficiente energetic pot creste cu pana la 5% in 2025
11 Mar 11:40 | Fundatia Brico Dépôt investeste 250.000 de lei in 5 noi proiecte sociale
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA