Vineri, 31 Octombrie 2025
RO EN

ROGBC lanseaza SMARTER4EU, pentru certificarea proiectelor rezidentiale din Europa

Romania Green Building Council (RoGBC), principala organizatie nationala dedicata sustenabilitatii cladirilor, anunta demararea unei noi initiative la nivel european si international, denumita SMARTER finance for EU (SMARTER4EU).
Urmand succesul anterior al proiectului Smarter Finance for Families prin care programul Green Homes & Green Mortgages a fost extins in 21 de tari cu sprijinul a 29 de organizatii partenere, RoGBC este coordonatorul unui nou proiect european de cercetare SMARTER4EU, sprijinit de Agentia Executiva pentru Clima, Infrastructura si Mediu (CINEA) din cadrul Comisiei Europene, prin intermediul programului LIFE Clean Energy Transition.
Obiectivul SMARTER4EU este de a cataliza certificarea proiectelor rezidentiale din intreaga Europa, cu scopul de a atinge o valoare de piata de 100 miliarde euro. Aceste proiecte vor corespunde sau chiar depasi standardul de performanta stabilit de taxonomia europeana privind finantarile verzi, garantand astfel o performanta de mediu autentica si o guvernanta riguroasa.
“Observam o crestere constanta a numarului dezvoltatorilor orientati spre construirea locuintelor sustenabile. In prezent, colaboram cu peste 65 de dezvoltatori si avem in portofoliu 17.500 de locuinte, fie certificate, fie in curs de certificare Green Homes in Romania. Valoarea totala a acestor locuinte depaseste 3,8 miliarde de euro. Acestea pot fi finantate prin credite verzi oferite de zece banci partenere, printre care se numara Raiffeisen Bank, Alpha Bank, BCR, Libra Bank, Vista Bank, Garanti Bank, Banca Transilvania, BRD, Procredit Bank si ING Bank”. – Dr. Ec. Monica Ardeleanu, Director Executiv si Director Cercetare Romania Green Building Council.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:02 | Fundatia Tiriac sprijina Habitat in reconstructia locuintelor afectate de inundatii
30 Oct 06:00 | Realitati obiective ale procesului de tranzitie energetica si obiective pentru anul 2050
28 Oct 06:00 | Cai de parcurs catre materiale reciclate, cu emisii reduse de gaze cu efect de sera
27 Oct 11:56 | U•Center 2 a implementat sistemul WasteTracker, in stransa colaborare cu ATALIAN
24 Oct 15:57 | Hope Build Berceni 2025: Patru case, construite in cinci zile de voluntari
24 Oct 11:33 | Oportunitati strategice in lantul valoric si beneficiile anticiparii CSDDD si EUDR
21 Oct 07:00 | RAMBOLL sustine edificarea de centre de date sustenabile cu emisii net-zero
17 Oct 13:36 | VELUX se alatura initiativei sociale "Children’s Living Places" din Ucraina
13 Oct 12:03 | CTP: Certificarea BREEAM New Construction Outstanding pentru CTPark Ploiesti
13 Oct 10:58 | TotalEnergies si Veolia colaboreza pentru tranzitia energetica si economia circulara
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA