Marți, 10 Iunie 2025
RO EN

REVETAS: Toate cladirile detinute in Romania utilizeaza integral energie regenerabila

Revetas Group anunta ca intregul portofoliu de active din Romania utilizeaza incepand de acum 100% energie din surse regenerabile, ca o continuare a angajamentului companiei fata de practicile ESG, care capata o importanta deosebita la nivel global, in special in industria imobiliara, pentru a sprijini eforturile colective de reducere a impactului cladirilor asupra comunitatile locale.
„Ca parte a strategiei Revetas catre atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor de carbon la nivelul portofoliului de active in perioada urmatoare, suntem incantati sa anuntam ca intregul nostru portofoliu din Romania utilizeaza acum exclusiv energie verde, provenita din centrale eoliene, hidroelectrice si fotovolaice. Radisson Blu devine astfel primul hotel din Romania care implementeaza o astfel de initiativa, folosind 100% energie regenerabila, provenita din centrale eoliene (73%) si hidrocentrale (27%)”, declara Eric Assimakopoulos, Founding Partner Revetas.
Potrivit The World Built Environment Forum, sectorul imobiliar consuma peste 40% din energia globala pe an, in timp ce cladirile sunt responsabile pentru 20% din emisiile globale de gaze cu efect de sera si utilizeaza aproximativ 40% din materiile prime. Avand in vedere impactul sectorului imobiliar la scara globala, investitorii sunt in prezent din ce in ce mai preocupati de aplicarea politicilor ESG si dezvoltarea proiectelor sustenabile.
Eric Assimakopoulos a concluzionat: „In calitate de manager european de investitii, avem responsabilitatea fata de comunitatile in care ne desfasuram activitatea de a analiza impactul asupra mediului al cladirilor pe care le gestionam si de a veni cu solutii de imbunatatire in cadrul activelor noastre actuale si de a dezvolta proiecte sustenabile pe viitor. Aceste initiative pot avea beneficii uriase asupra sustenabilitatii, atractivitatii si rentabilitatii ulterioare ale investitiilor. Conceptul de ESG castiga importanta acum mai mult ca niciodata si trebuie sa ne concentram eforturile pe reducerea impactului asupra mediului si pe imbunatatirea bunastarii angajatilor, oferind fundatia, atat proprietarilor, cat si chiriasilor, pentru o abordare colaborativa si aliniata.”
Portofoliul Revetas din Romania cuprinde complexul hotelier Project Nemo, cladirea de birouri de clasa A The Landmark, situate in centrul Bucurestiului, precum si parcul de retail Vitantis Shopping Center, situat in Sector 4.
Complexul hotelier Project Nemo are o suprafata construita totala de 86.000 m2 si include hotelurile Radisson Blu si Park Inn, fiind situat in centrul capitalei, in zona Piata Romana. Acesta cuprinde un total de 697 de camere, precum si aproximativ 7.500 m2 spatiu comercial. Cladirea de birouri The Landmark este situata central, intre Piata Romana si Piata Victoriei si este compusa din 3 cladiri separate cu 7 etaje si parcare subterana pe 3 niveluri, precum si o zona centrala cu magazine, oferind o suprafata totala inchiriabila de circa 23.600 m2, avand Wolf Theiss, UiPath si Total Energies printre chiriasii sai principali. Parcul de retail Vitantis Shopping Center este situat in sud-estul Bucurestiului, in sectorul 4, cu o suprafata totala inchiriabila de 38.000 m2 si gazduieste marci romanesti consacrate precum supermarketul La Cocos, magazinul DYI Brico Depot si retailerul de mobile Casa Rusu, Grill Market, Proges si LaserMaxx.

Din aceeasi categorie

06 Iun 13:34 | ENGIE Romania si Habitat vor eficientiza energetic Locuinta Sociala Sfantul Paul
05 Iun 11:28 | SPEEDWELL: Certificare BREEAM Excellent pentru faza de design a QUEENS District
29 Mai 16:52 | OAER: Directiva EPBD4 va trebui transpusa in legislatia nationala pana in mai 2026
26 Mai 13:49 | CEO Build: Liderii in business au construit 4 locuinte pentru familii vulnerabile
15 Mai 13:39 | HILS Development anunta initiative de impact pentru o dezvoltare urbana sustenabila
06 Mai 11:27 | Nhood vizeaza generarea a 10 mil. euro pana in 2030, prin noua strategie globala ESG
05 Mai 11:20 | BuildGreen aniverseaza primii 15 ani de lider in sustenabilitate si inovare
30 Apr 12:55 | Beltrame, primul producator de otel din Europa certificat GSCC pentru sustenabilitate
30 Apr 09:08 | Derom Total si SystemBau investesc in comunitati si zone defavorizate din Dobrogea
29 Apr 13:31 | HOLCIM: Campanie de impadurire a zonelor degradate cu 95.000 de puieti, in 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA