Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

LEGRAND: Noi tinte pentru sustenabilitate, stabilite in acest an

La nivelul anului in curs, se va finaliza proiectul ce presupune atingerea celui de-al doilea set de obiective privind dezvoltarea sustenabila a Legrand Group, cuprins in documentul Roadmap 2011 – 2013. Ulterior, se vor defini alte tinte pentru intervalul urmator de activitate, in acest sens fiind implicate – la fel ca si pana in prezent – toate echipele de angajati ale holdingului. „In centrul activitatii Legrand se afla trei aspecte fundamentale: guvernanta corporatista, componenta de protectie a mediului si responsabilitatea sociala. In ceea ce priveste primul aspect, pentru a aplica o serie de comandamente etice in actiunile zilnice ale grupului, am reusit sa intensificam dialogul structurat si progresiv cu toate persoanele sau grupurile care pot influenta activitatile, produsele sau serviciile companiei (stakeholders), fie ca este vorba despre actionari, fie despre angajati, clienti etc. Am asigurat cursuri pentru managerii mandatati sa aplice principiile eticii in afaceri, cu privire la drepturile omului si la combaterea coruptiei. Totodata, am continuat sa comunicam personalului prevederile cuprinse in Carta Principiilor Fundamentale, incercand sa finalizam actele aditionale ale documentului. De asemenea, guvernanta mai presupune integrarea furnizorilor in procesul propriu al dezvoltarii sustenabile. Astfel, tot mai multi colaboratori au fost evaluati pe baza criteriilor de sustenabilitate, iar persoanelor ce fac achizitii pentru grup li se comunica metodele prin care aceasta actiune sa implice responsabilitate. Toti furnizorii si subcontractorii Legrand au primit o notificare formala despre asteptarile pe care le avem cu privire la dezvoltarea unor produse cu o performanta superioara de protectie a mediului. Prima tinta din cadrul celui de-al doilea capitol se refera tocmai la crearea unor astfel de produse, acestea indeplinind deja exigentele directivei RoHS. Suntem preocupati si de imbunatatirea impactului asupra ambientului pe care il exercita fabricile grupului si fluxurile sale logistice, limitarea consumului de apa si certificarea ISO 14001 fiind doar cateva demersuri in acest sens. In continuare, ne vom focaliza atentia asupra sporirii eficientei energetice a acestor unitati de productie sau depozitare. Componenta sociala inseamna pentru noi efectuarea de investitii in resursele umane, angajandu-ne sa promovam o politica activa privind sanatatea si securitatea ocupationala, precum si de prevenire a riscurilor pe baza unor principii enuntate de Esculap (85% din personal constituie ponderea celor reprezentati printr-un comitet de sanatate si securitate, 75% din angajati vor beneficia de control medical cel putin o data la cinci ani etc.). Tot la acest capitol s-au luat masuri ce vizeaza diversitatea de gen si accesul la functiile de conducere, intensificarea dialogului social, acordarea unor stimulente individuale, pana la finele lui 2014, pentru 90% din manageri si altele. Prin parteneriatul cu organizatia Electriciens sans frontières, ne-am implicat in proiecte ce vizeaza asigurarea energiei electrice pentru diverse comunitati care nu au acces la aceasta resursa. Un alt pas, ce va fi parcurs in continuare, il constituie facilitarea traiului pentru persoanele cu dizabilitati grave, aflate in dificultate”, a declarat Gilles Schnepp, presedinte – director general al grupului. Informatii suplimentare, la www.legrandgroup.com

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:37 | nZEB la 5 ani: standarde ambitioase, implementare greoaie si lipsa de control
09 Dec 06:32 | AAECR: Romania, in tranzitie lenta spre cladiri nZEB - intre ambitie si realitate
08 Dec 11:48 | Sectorul 6, un exemplu de succes in privinta decarbonizarii cladirilor publice
08 Dec 06:13 | Romania are nevoie de circa 20 mld. euro pentru a nu rata tintele de eficientizare
05 Dec 06:13 | BUILDGREEN: Ponderea cladirilor certificate a trecut de 25% in intervalul 2022-2024
04 Dec 11:37 | Analiza MET: La ce ar trebui sa se astepte pietele de energie in aceasta iarna?
03 Dec 14:42 | ENGIE si Habitat for Humanity incheie proiectul SOS Satele Copiilor, comunitate verde
26 Noi 12:07 | VEKA: Provocarea actuala, asigurarea confortului cu amprenta redusa asupra mediului
04 Noi 11:13 | Globalworth isi reinnoieste certificarea Access4you® pentru portofoliul local
30 Oct 14:02 | Fundatia Tiriac sprijina Habitat in reconstructia locuintelor afectate de inundatii
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA