Vineri, 25 Aprilie 2025
RO EN

HOSPICE continua strangerea de fonduri pentru constructia Spitalelor Sperantei

Peste 1.000 de alergatori au ales cauza HOSPICE Casa Sperantei la Semimaratonul Bucuresti. Daca in anii precedenti, implicarea acestora se convertea in servicii pe care fundatia le putea sustine, anul acesta implicarea lor este calea prin care un obiectiv maret o sa reuseasca sa prinda contur. Toate fondurile generate in urma evenimentului vor fi folosite pentru constructia a doua noi spitale: unul la Adunatii Copaceni, pentru copiii cu boli incurabile si limitatoare de viata, iar unul la Brasov, pentru adulti.
 
KM de alergare, transformati in caramizi pentru constructii dedicate Sperantei
In cadrul evenimentului sportiv desfasurat fizic, cu ajutorul sponsorilor, partenerilor, donatorilor si al alergatorilor, HOSPICE Casa Sperantei a strans fonduri de peste 350.000 de lei, suma ce va fi folosita pentru constructia spitalelor.
“Participarea tuturor alergatorilor la OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2023 a insemnat mai mult ca oricand o dedicare a implicarii in scopul unei constructii mult mai mari, a unei SPERANTE. Nu spun asta doar intr-un sens figurat, fiindca toate fondurile stranse anul acesta au o destinatie precisa si necesara: constructia celor doua noi Spitale ale Sperantei. Unul la Brasov, pentru adulti, iar al doilea la Bucuresti, pentru copii. Atat alergatorii, cat si sponsorii, partenerii, donatorii au demonstrat din nou ca binele se face intr-o echipa mare si determinata, ca misiunile marete trebuie incredintate tuturor celor care pot aloca timp astfel incat sansele de realizare a obiectivelor sa fie mari. OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2023 a fost un eveniment care ne-a permis si ne permite sa fim increzatori ca viitorul este al constructiei SPERANTEI. Multumesc pe aceasta cale tuturor celor care ne-au fost alaturi”, a declarat Mirela Nemtanu, CEO HOSPICE Casa Sperantei.
 
OMV Petrom, sponsorizarea si alergarea pentru o viata mai buna
Din #TeamHOSPICE au facut parte la editia aceasta si un numar considerabil de alergatori din cadrul companiei OMV Petrom. Anul acesta, HOSPICE Casa Sperantei isi poate concentra eforturile de strangere de fonduri pentru constructia celor doua spitale tocmai pentru ca OMV Petrom a sponsorizat fundatia la inceputul acestui an cu peste 7 milioane de euro, suma care permite acoperirea serviciilor oferite pacientilor si familiilor lor in acest an.
 
Doru Todorut si Ciprian, echipa nelipsita de la Semimaratonul Bucuresti
Premiera pentru Doru Todorut si Ciprian, beneficiar al serviciilor HOSPICE. Daca in anii precedenti, acestia luau startul la Cursa Populara, anul acesta, ambitia mareata a fundatiei i-a facut si pe baieti sa isi reconfigureze cursa. Astfel, cei doi au alergat la cursa de 10 km. Doru este cel care de mai bine de noua editii de semimaraton si maraton ii impinge caruciorul lui Ciprian la evenimentele sportive. “Si sa vreau sa lipsesc si nu am cum. Ciprian este cel care ma mobilizeaza. Daca el poate, daca el isi doreste, pe mine ce sa ma impiedice sa imping de carucior, sa alerg?! Iar anul acesta am alergat si cu mai mult spor pentru ca stiu cat de necesare sunt serviciile de ingrijire paliativa, cat de multi sunt cei care au nevoie de alinare”, precizeaza Doru Todorut.
Alte persoane publice care au sustinut cauza HOSPICE: Raluca Kisescu, Diana Enache, Andra Marinescu, Dan Cruceru, Andrei Rosu, Andrei Leonte.
 
Implicarea face diferenta
La cortul HOSPICE amplasat in Piata Constitutiei, alergatorii, sponsorii, #Eroinele care au participat si ele la Cursa Populara au beneficiat de momente de rasfat si relaxare.
”De peste 8 ani, Kaufland Romania sustine #TeamHOSPICE la marile competitii de alergare din Bucuresti. Fiecare viata este importanta si de aceea suntem alaturi de misiunea HOSPICE de a asigura servicii de ingrijire paliativa pentru cat mai multi pacientii cu boli incurabile. Mai mult, in fiecare an zeci de colegi din Kaufland iau startul in curse, iar pentru noi este este inca o dovada ca implicarea face diferenta”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland Romania & Moldova.
Pentru imagini de la eveniment, testimoniale ale alergatorilor sau sustinatorilor Team HOSPICE, incurajari si povesti ale adultilor si copiilor aflati in ingrijirea HOSPICE Casa Sperantei, ne puteti urmari pe conturile noastre de Facebook si Instagram.

Din aceeasi categorie

18 Apr 07:00 | NOUA solutii validate pentru cladiri si comunitati mai ecologice pe calea zero net
15 Apr 10:42 | RoGBC: 400 milioane euro pentru renovare energetica in ECE, in perioada 2026-2029
14 Apr 12:49 | Habitat for Humanity Romania continua campania "Pune TU piatra de temelie!"
10 Apr 10:10 | STRATOS: Raportarea CBAM vizeaza lanturile de aprovizionare si emisiile de carbon
27 Mar 11:32 | Romania a importat de doua ori mai multe materii prime reciclabile din tarile non-UE
26 Mar 10:43 | Codrut Nicolau se alatura Indicathor ESG si extinde expertiza firmei in strategii ESG
24 Mar 12:26 | PORR Romania a celebrat Ziua Internationala a Padurilor prin actiuni de plantare
17 Mar 13:54 | Aktor a adus bucurie pentru 2.000 de copii din trei scoli, cu o donatie de carti
14 Mar 06:37 | ROGBC: Preturile locuintelor eficiente energetic pot creste cu pana la 5% in 2025
11 Mar 11:40 | Fundatia Brico Dépôt investeste 250.000 de lei in 5 noi proiecte sociale
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA