Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

GUVERNUL vrea sa modifice atributiile Directiei Eficienta Energetica a MEEMA

Guvernul intentioneaza sa modifice prin Ordonanta de Urgenta atributiile Directiei Eficienta Energetica din cadrul Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA), singura structura guvernamentala abilitata sa reprezinte statul roman in relatiile bilaterale si multilaterale cu privire la politica de eficienta energetica a Romaniei. Prin proiectul de act normativ se prevede, astfel, modificarea si completarea in acest sens a Legii nr. 121/2014 privind eficienta energetica, care reglementeaza functionearea Directiei respective.
Astfel, structura Directiei Eficienta Energetica se organizeaza si functioneaza cu urmatoarele atributii si responsabilitati principale:
  • participa la elaborarea politicilor si legislatiei primare si secundare in domeniul eficientei energetice; elaboreaza legislatia secundara in domeniul eficientei energetice;
  • monitorizeaza stadiului implementarii si programele aferente de imbunatatire a eficientei energetice, la nivel national, precum si economiile de energie rezultate in urma prestarii de servicii energetice si a altor masuri de imbunatatire a eficientei energetice;
  • elaboreaza si implementeaza masurile de eficienta energetica, in vederea realizarii de noi economii de energie, in perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2030, conform obiectivelor prevazute in cadrul Planului National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice (PNIESC), in forma aprobata prin act normativ;
  • elaboreaza si dezvolta o Strategie integrata de eficienta energetica, la nivel national;
  • autorizeaza auditorii energetici din industrie si atesta managerii energetici;
  • participa la evaluarea tehnica, avizarea si monitorizarea proiectelor de investitii in domeniul eficientei energetice, pentru care se cere finantare de la bugetul de stat, aflate la dispozitia Guvernului;
  • finanteaza proiecte de eficienta energetica in cadrul fondurilor specializate pentru finantarea proiectelor de eficienta energetica, gestionate la nivelul MEEMA;
  • defineste si elaboreaza cadrul legal privind aprobarea si implementarea Contractului cadru de Performanta Energetica si a cadrului legal de reglementare a societatilor de servicii energetice de tip ESCO.
Totdata, proiectul de OUG stabileste termene de raportare a consumului de energie in cazul companiilor. Astfel, atat operatorii economici care folosesc o cantitate de energie mai mare de 1.000 de tone echivalent petrol pe an, cat si cei care nu depasesc acest prag, completeaza si transmit Directiei Eficienta Energetica, pana la 30 iunie a fiecarui an, declaratia de consum total anual de energie si chestionarul de analiza energetica a consumatorului de energie.
Proiectul de OUG care modifica si completeaza Legea nr. 121/2014 s-a aflat in dezbatere publica pana la inceputul acestei luni si urmeaza a fi supus aprobarii Executivului.
 

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:37 | nZEB la 5 ani: standarde ambitioase, implementare greoaie si lipsa de control
09 Dec 06:32 | AAECR: Romania, in tranzitie lenta spre cladiri nZEB - intre ambitie si realitate
08 Dec 11:48 | Sectorul 6, un exemplu de succes in privinta decarbonizarii cladirilor publice
08 Dec 06:13 | Romania are nevoie de circa 20 mld. euro pentru a nu rata tintele de eficientizare
05 Dec 06:13 | BUILDGREEN: Ponderea cladirilor certificate a trecut de 25% in intervalul 2022-2024
04 Dec 11:37 | Analiza MET: La ce ar trebui sa se astepte pietele de energie in aceasta iarna?
03 Dec 14:42 | ENGIE si Habitat for Humanity incheie proiectul SOS Satele Copiilor, comunitate verde
26 Noi 12:07 | VEKA: Provocarea actuala, asigurarea confortului cu amprenta redusa asupra mediului
04 Noi 11:13 | Globalworth isi reinnoieste certificarea Access4you® pentru portofoliul local
30 Oct 14:02 | Fundatia Tiriac sprijina Habitat in reconstructia locuintelor afectate de inundatii
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA