Vineri, 25 Aprilie 2025
RO EN

GENSLER sustine renovarea intrucat constructiile noi nu solutioneaza criza climatica

Sustenabilitatea in arhitectura, ce vizeaza obiective cum ar fi constructia unor imobile cu un consum energetic nul, reprezinta o strategie importanta de proiectare durabila, insa expertii de la Gensler considera ca orientarea actuala nu este cea corecta. Practic, acestia avertizeaza ca imobilele noi din aceasta categorie de performanta nu au capacitatea de a reduce emisiile globale de carbon suficient de rapid pentru ameliorarea crizei climatice actuale. La ritmurile curente de construire, un calcul simplu arata ca sunt necesari peste 100 de ani pentru a converti stocul de cladiri, in conditiile in care fondul existent de constructii nu respecta aceeasi limitare. De aceea, mai logica ar fi concentrarea pe renovarea acestora din urma, care constituie o parghie mult mai eficienta pentru atingerea aceluiasi scop, afirma specialistii nord-americani. 
Efectiv, exista trei metode de reducere a amprentei de carbon: productia sustenabila de energie, reducerea emisiilor (altora decat cele aferente primei categorii) si captarea carbonului. Fiecare vizeaza mai multe sectoare si nu poate rezolva individual problema, de aceea fiind necesara obtinerea unui echilibru pentru a crea un impact masurabil.
Arhitectura se incadreaza in doua dintre metodele enumerate anterior: reducerea emisiilor directe, respectiv limitarea consumului de energie. Cu cat se poate produce mai multa energie verde, cu atat este mai putina nevoie de constructii net-zero. In schimb, cu cat sunt mai multe cladiri eficiente din punct de vedere energetic, cu atat mai putina infrastructura de energie verde trebuie construita. In plus, cu cat se poate produce mai multa energie verde, cu atat mai mult carbon poate fi captat. 
Perceptia predominanta in industrie este ca, in cazul constructiilor net zero, din cauza preturilor prohibitive, cererea este inhibata. In practica, exista o reducere limitata a intensitatii consumului de energie prin strategii de design inteligent, la costuri reduse, insotita de cresterea responsabilitatii utilizatorului. Metodele mai eficiente si mai putin costisitoare pentru reducerea consumului de energie necesita acceptarea din partea beneficiarului, iar daca proiectul nu este fezabil din punct de vedere economic, acesta nu poate fi pus in opera. Curba de reducere a costurilor in raport cu consumul de energie pledeaza impotriva proiectelor cu zero net, dar justifica renovarea pe scara larga a cladirilor existente, care pot avea, in mod colectiv, un impact global semnificativ, la un randament maxim. Singura conditie este constituita de aplicarea coerenta si pe scara extinsa a masurilor de eficientizare energetica.
Pentru a crea premisa respectiva, principala conditie ce trebuie indeplinita este reprezentata de accesibilitatea financiara, reitereaza cei de la Gensler. In cazul in care costul masurilor de renovare pentru reducerea emisiilor de carbon scade, saturatia pietei va creste si, prin urmare, consumul pe metru patrat al stocului renovat va fi la randul sau mai mic. 
Arhitectura este o ramura extrem de complexa, foarte costisitoare si cu efecte pe termen relativ de lung, dar exista precedente de schimbari majore de paradigma concretizate prin apelarea la principiile de baza, axiomatice, de la care mai departe concluziile pot fi testate in mod consecvent cu ideea de baza de la care au derivat. O asemenea abordare a revolutionat o serie de alte domenii si are sanse de succes inclusiv in ceea ce priveste mediul construit. 
Practic, reducerea globala a carbonului prin stocul de cladiri noi va fi intotdeauna limitata in cazul productiei de cladiri noi, dar stocul de cladiri existent este limitat doar de accesul la strategii si produse de renovare eficiente energetic. O conditie importanta ce trebuie indeplinita este asigurarea unui cost de intrare mai mic pentru a castiga capitalizare de piata. Beneficiul poate fi imens, de mare anvergura, obtinut in timp util si foarte eficient, mai arata cei de la Gensler. Pentru informatii suplimentare, click aici

Din aceeasi categorie

18 Apr 07:00 | NOUA solutii validate pentru cladiri si comunitati mai ecologice pe calea zero net
15 Apr 10:42 | RoGBC: 400 milioane euro pentru renovare energetica in ECE, in perioada 2026-2029
14 Apr 12:49 | Habitat for Humanity Romania continua campania "Pune TU piatra de temelie!"
10 Apr 10:10 | STRATOS: Raportarea CBAM vizeaza lanturile de aprovizionare si emisiile de carbon
27 Mar 11:32 | Romania a importat de doua ori mai multe materii prime reciclabile din tarile non-UE
26 Mar 10:43 | Codrut Nicolau se alatura Indicathor ESG si extinde expertiza firmei in strategii ESG
24 Mar 12:26 | PORR Romania a celebrat Ziua Internationala a Padurilor prin actiuni de plantare
17 Mar 13:54 | Aktor a adus bucurie pentru 2.000 de copii din trei scoli, cu o donatie de carti
14 Mar 06:37 | ROGBC: Preturile locuintelor eficiente energetic pot creste cu pana la 5% in 2025
11 Mar 11:40 | Fundatia Brico Dépôt investeste 250.000 de lei in 5 noi proiecte sociale
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA