
Dezvoltarea durabila reprezinta valoarea cea mai de pret a unei companii
Comentand intregul concept si etapele de implementare efectiva a acestuia, Johan Molin, presedinte si director general al Assa Abloy, a precizat ca "daca este aplicata si gestionata corect, dezvoltarea durabila reprezinta valoarea cea mai de pret a unei companii. Assa Abloy promoveaza produse sustenabile care asigura cel mai sporit si performant nivel de utilizare, in conditiile generarii unui grad minim de deseuri care nu pot fi recuperate si la costuri minime de operare. Acesta este de altfel si motivul pentru care corporatia s-a decis sa adopte sustenabilitatea in toate procesele specifice activitatii sale. In ultimii sase ani, am integrat cu succes metodologia dezvoltarii durabile in vanzari, logistica, fabricatie, dezvoltare de produse si aprovizionare cu materii prime. Demersul este fundamental de vreme ce sustenabilitatea nu constituie un proces de sine statator pe care sa-la adaugam pur si simplu celorlalte activitati. Si, pentru ca avem deja experienta si dispunem de premise favorabile expansiunii afacerilor urmand calea durabilitatii, a venit timpul sa initiem pasul urmator. Noua etapa – considerata a fi definitorie si, evident, decisiva in contextul economic actual – este reprezentata de implementarea pe scara larga a sustenabilitatii pentru orice produs Assa Abloy, generand un avantaj competitiv mult mai puternic ca in prezent. Nu este nicio contradictie intre sustenabilitatea produselor si forta competitionala a holdingului, ci dimpotriva, apare o sinergie deosebita, deoarece un produs sustenabil este in acelasi timp competitiv si eficient din punct de vedere al costurilor, generand valoare pentru toate partile implicate (stakeholders). Mergand mai departe, aceasta inseamna ca sectia responsabila cu dezvoltarea produselor – tinand cont de cerintele exprimate direct de clienti – trebuie sa se axeze preponderent pe nevoia de sustenabilitate a oricarui beneficiar. Un exemplu in acest sens, transpus deja in practica, il constituie declaratia referitoare la protectia mediului de-a lungul ciclului de exploatare a anumitor produse in concordanta cu prevederile standardului ISO 14025. Alte exemple relevante constau in promovarea sortimentelor cu un continut sporit de material reciclabil, a solutiilor electromecanice avansate ce permit actionarea usilor in asa fel incat sa se obtina o eficienta energetica deosebita, respectiv a sistemelor de deschidere din categoria «Climate Smart», destinate cladirilor «verzi». In ceea ce priveste modul in care privim dezvoltarea durabila, managementul grupului este mandatat sa stabileasca tintele specifice, iar implementarea se afla in sarcina diviziilor operationale, pentru a incerca sa eliminam birocratia inerenta constituirii unui departament de dezvoltare durabila in cadrul caruia sa activeze numerosi angajati. Sectiei centrale ii revine, astfel, doar rolul de a elabora linii directoare, de a urmari indeplinirea lor si de a le coordona. Toti ceilalti experti in problema sustenabilitatii sunt incadrati in diviziile cele mai apropiate de procesul propriu-zis al derularii afacerilor".
Exploatarea responsabila a resurselor constituie o prioritate
Potrivit presedintelui sau, Assa Abloy se afla pe calea corecta a indeplinirii tintelor asumate pentru 2015, inregistrandu-se un progres vizibil in ceea ce priveste reducerea emisiilor de solventi organici pe baza de clor, a consumului de apa si a generarii reziduurilor periculoase, concomitent cu o sporire a reciclabilitatii materialelor pana la 80% din total. In schimb, provocarea careia trebuie sa-i faca fata corporatia pana in 2015 este reprezentata chiar de globalizarea afacerii. Deoarece atentia s-a indreptat preponderent catre pietele emergente (neafectate de criza economica mondiala), caracterizate insa prin achizitia preponderenta a unor sisteme fara proprietati deosebite de eficienta energetica, mentalitatea beneficiarilor din zonele respective va trebui schimbata in timp. Pentru Assa Abloy, exploatarea responsabila a resurselor constituie o prioritate si un exemplu demn de urmat si de alte corporatii. Din cauza costurilor mai reduse, peste 50% din materialele, componentele si subprodusele aferente sistemelor Assa Abloy provin din state aflate in curs de dezvoltare sau chiar subdezvoltate si, pentru a le proteja, s-a luat decizia derularii intense a misiunilor de audit privind calitatea si sustenabilitatea in tarile respective. "Assa Abloy isi asuma inca o data angajamentul fata de principiile UN Global Compact in tot ceea ce priveste drepturile omului, legislatia muncii, mediu si lupta impotriva coruptiei. Exprimat in cifre, acest angajament poate fi tradus prin indicatori de protectie a ambientului (Environmental KPI), precum: implementarea certificarii de mediu ISO 14001 si a altor masuri similare la 75 de fabrici proprii (fata de 69 unitati in 2010); diminuarea emisiilor de gaz cu efect de sera/valoare adaugata (exprimat in tone/milioane SEK), de la 15,4 la 14,8; reducerea consumului de energie/valoare adaugata (MWh/milioane SEK) de la 39,4 la 37,2; scaderea consumului de apa/valoare adaugata (metri cubi/milioane SEK) de la 135,2 la 124,6; eliminarea treptata a deseurilor periculoase/valoare adaugata (kg/milioane SEK) de la 293 la 191 si restrangerea consumului de solventi organici pe baza de clor – PER si TRI (tone) de la 32 la 22. La capitolul de responsabilitate sociala corporatista (indicii Social KPI) s-au remarcat: o acoperire de 90% a tarilor aflate in curs de dezvoltare, generatoare de resurse, prin audit de sustenabilitate (fata de 80% in anul anterior), respectiv China, Macao, Hong Kong, Taiwan, India, Malaezia, Vietnam, Thailanda si Filipine, comparativ cu Macao, China, Hong Kong si Taiwan in 2010; reducerea ratei de producere a accidentelor si a numarului mediu de zile de spitalizare (deocamdata remarcandu-se cresteri in ambele situatii, de la 7,8 la 8 in primul caz si de la 141 la 144 in cel de-al doilea), derularea misiunilor de audit al sustenabilitatii pentru toti furnizorii (376 de actiuni specifice in 2010 si 493 de proceduri in 2011) si sporirea ponderii femeilor ce detin diverse functii de conducere (cota respectiva a ajuns la 24% din total), cu atat mai mult cu cat, din punct de vedere structural, 65% dintre toti angajatii Assa Abloy sunt de gen masculin si 35% de sex feminin", releva documentele de sustenabilitate puse la dispozitia publicului. Informatii suplimentare, la www.assaabloy.com