Duminică, 27 Aprilie 2025
RO EN

Deloitte: Noile experiente digitale sunt substitute pentru unele activitati sociale

In timpul pandemiei de COVID-19, mai mult de opt din zece consumatori (82%) au incercat pentru prima data cel putin o activitate digitala, cum ar fi comandarea on-line a produselor alimentare, folosirea unei aplicatii educationale sau dedicate exercitiilor fizice, potrivit studiului Deloitte Global Marketing Trends 2021, si mai mult de jumatate dintre acestia (53%) considera ca noile lor experiente on-line sunt un substitut satisfacator pentru activitatile pe care le desfasurau inainte de pandemie. Studiul evidentiaza importanta extinderii ecosistemului digital al marcilor, aproape o treime dintre respondenti spunand ca derularea acestor activitati intr-un mediu digital a fost chiar o alternativa superioara experientelor in persoana. Studiul a fost realizat la nivel global pe baza raspunsurilor a peste 2.400 de consumatori din Africa de Sud, China, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Mexic, Qatar, Regatul Arabiei Saudite si Statele Unite.
Contextul actual schimba rapid comportamentul consumatorilor, care par sa prefere canalele digitale, 66% afirmand ca pandemia i-a facut sa aprecieze mai mult solutiile tehnologice de calitate. Criza sanitara a contribuit nu numai la trecerea catre tehnologiile digitale, ci si la crearea unui model pentru anii urmatori, conform rezultatelor studiului, 63% dintre respondenti declarand ca vor continua sa foloseasca mult mai des tehnologiile digitale chiar si dupa ce pandemia se va incheia.
„Brandurile se confrunta cu situatii fara precedent si sunt nevoite sa faca schimbari mai rapid decat oricand, cautand parteneriate in afara domeniilor lor traditionale de activitate si folosind solutii digitale pentru a satisface noile nevoi ale clientilor. In ultimele luni, colaborarea dintre marci la nivel mondial a fost creativa si a depasit asteptarile. Au existat parteneriate intre banci si cabinete de psihologie pentru a raspunde unor preocupari asociate problemelor financiare, intre producatori de echipamente medicale si companii din sectorul auto pentru a raspunde cererii, precum si intre platforme de tehnologie si jucatori din diferite industrii pentru a furniza servicii de telemedicina. Folosirea intensa a tehnologiei vine si cu provocari, cum ar fi mentinerea interactiunii fizice cu clientii, interactiune care nu trebuie inlocuita de solutii digitale, ci doar sprijinita sau imbunatatita, iar consecventa intre misiunea si actiunile brandului devine mai relevanta ca niciodata”, a spus Ruxandra Bandila, Director Marketing si Business Development, Deloitte Romania.
Studiul Deloitte Global Marketing Trends 2021 subliniaza deschiderea consumatorilor fata de marcile care se concentreaza pe indeplinirea propriului obiectiv intr-o perioada de criza. Atunci cand organizatiile au un scop clar definit, actiunile lor au capacitatea de a modela atitudinile consumatorilor, aproape un sfert dintre respondenti sustinand ca actiunile concertate le-au schimbat pozitiv perceptia asupra marcii, arata studiul. Mai mult, companiile cu obiective foarte clare pot influenta comportamentul de cumparare, unul din cinci consumatori mentionand ca actiunile brandului i-au influentat in mod pozitiv decizia de cumparare.
Contextul pandemiei de COVID-19 a evidentiat importanta unei relatii bazate pe incredere intre marci si consumatori, potrivit studiului. Lipsa de incredere poate afecta brandul, doua treimi dintre respondenti (66%) fiind la curent cu actiunile negative intreprinse de companii in timpul pandemiei, cum ar fi cresterea preturilor la articolele de baza, actiuni care au facut ca 25% dintre clienti sa renunte la unele marci. Cand vine vorba de confidentialitatea datelor, consumatorii manifesta mai degraba lipsa de incredere in marci, doar 21% dintre respondenti declarand ca sunt de acord sa-si impartaseasca datele cu o organizatie pentru a o ajuta sa ia masuri in contextul pandemiei.
Raportul concluzioneaza ca principalele sapte tendinte globale in marketing pe care marcile trebuie sa se concentreze in 2021 pentru a construi relatii mai solide cu clientii, cu angajatii si cu societatea sunt: claritatea scopului, agilitatea crescuta, mentinerea experientei umane directe, intarirea increderii, cooperarea nemijlocita cu consumatorii, dezvoltarea ecosistemelor si pastrarea angajatilor valorosi.
Deloitte Global Marketing Trends 2021 este rezultatul interviurilor cu respondenti din intreaga lume si isi propune sa descopere efectele tendintelor globale in domeniul marketingului intr-un moment in care lumea se schimba in mod imprevizibil. Rezultatele sunt disponibile aici.

Din aceeasi categorie

25 Feb 12:31 | Razboiul tarifelor duce la incetinirea extinderii relatiilor comerciale si recesiune
10 Feb 09:24 | Cristian Popa: Ritm foarte lent de absorbtie/implementare pentru programul PNRR
13 Ian 09:29 | Polarizarea economica a Romaniei este la originea evolutiilor politice si sociale
30 Sep 11:21 | Productivitate mai buna, prin cresterea calificarii si a capacitatilor tehnologice
25 Sep 11:29 | Regulile impuse de decarbonizare si egalitate economica aduc inflatie si recesiune
17 Sep 11:27 | Cand vom investi masiv in energie verde, digitalizare sau inteligenta artificiala?
22 Aug 11:01 | INTARZIEREA ajustarilor a dus la un dezechilibru tot mai mare in bugetul guvernului
19 Aug 10:58 | R. Craciun: Investitiile straine directe acopera doar 27% din deficitul de cont current
19 Aug 10:35 | Progrese reduse pe santierele de modernizare a caii ferate in primele 6 luni din 2024
14 Aug 13:15 | L. Croitoru: Romania nu va renunta curand la politicile fiscale nesustenabile
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA