Duminică, 27 Aprilie 2025
RO EN

Andrei Radulescu, BT: Increderea in economie a continuat sa se amelioreze in iunie

Comisia Europeana a comunicat ieri statisticile cu privire la evolutia indicatorilor de incredere in economie si principalele sectoare in tarile membre ale Uniunii Europene in luna iunie. Datele indica ameliorarea indicatorilor de incredere pentru a doua luna consecutiv in iunie (dupa declinul sever inregistrat in aprilie), evolutie determinata de depasirea punctului culminant al pandemiei (fapt care a permis relaxarea graduala a restrictiilor) si de resimtirea mix-ului relaxat de politici economice (fara precedent) in implementare in tarile membre ale Uniunii Europene incepand cu luna martie.
Astfel, indicatorul Comisiei Europene a crescut pentru a doua luna consecutiv in iunie, cu 8,7 puncte raportat la mai, la 77,2 puncte, cel mai ridicat nivel din martie. Subliniem faptul ca in iunie increderea in economia Romaniei a continuat sa se pozitioneze peste nivelul increderii in economia Zonei Euro (nucleul dur al Uniunii Europene si principalul partener economic al economiei interne).
Se evidentiaza majorarea increderii in sectorul de constructii: indicatorul a crescut cu un ritm lunar de 12,9 puncte la -17,9 puncte, evolutie influentata de eliminarea graduala a restrictiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare, precum si de perspectiva persistentei la un nivel redus pe termen mediu pentru costurile reale de finantare din economie (convergenta graduala a acestora spre Zona Euro).
De asemenea, indicatorul de incredere in industria Romaniei a crescut cu 7,6 puncte luna/ luna la -9,8 puncte in iunie (maximul din martie) si s-a situat peste nivelul din Zona Euro, ceea ce exprima faptul ca ramura secundara a economiei se va relansa mai rapid comparativ cu tarile din nucleul dur al Uniunii Europene.
Totodata, indicatorul de incredere in comertul cu amanuntul a consemnat un avans lunar de 6,6 puncte la -13,2 puncte in iunie, situandu-se peste nivelul mediu din Zona Euro, expresie a potentialului inca ridicat de dezvoltare din sfera acestei ramuri a economiei pe plan intern.
Nu in ultimul rand, indicatorul de incredere in sectorul de servicii a urcat cu un ritm lunar de 4,7 puncte la -34,1 puncte in iunie, nivel superior celui inregistrat in Zona Euro.
Ne asteptam la intrarea economiei Zonei Euro si economiei Romaniei intr-un nou ciclu (post-pandemie) pe termen scurt (dupa minimul atins in aprilie, respectiv trimestrul II), perspectiva puternic influentata de amplele masuri monetare si fiscal-bugetare implementate pe parcursul ultimelor luni, precum si de depasirea punctului critic al pandemiei.
Pentru noul ciclu economic prognozam o ameliorare cantitativa si calitativa a fluxurilor investitionale pe plan intern, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finantare, programelor anuntate la nivelul UE si potentialului ridicat de dezvoltare din majoritatea ramurilor. Totodata, atragem atentia cu privire la oportunitatile acestui deceniu pentru economia Romaniei, inclusiv aderarea la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) si Zona Euro.
 
*** Analiza realizata de dr. Andrei Radulescu, Director Analiza Macroeconomica, Banca Transilvania

Din aceeasi categorie

25 Feb 12:31 | Razboiul tarifelor duce la incetinirea extinderii relatiilor comerciale si recesiune
10 Feb 09:24 | Cristian Popa: Ritm foarte lent de absorbtie/implementare pentru programul PNRR
13 Ian 09:29 | Polarizarea economica a Romaniei este la originea evolutiilor politice si sociale
30 Sep 11:21 | Productivitate mai buna, prin cresterea calificarii si a capacitatilor tehnologice
25 Sep 11:29 | Regulile impuse de decarbonizare si egalitate economica aduc inflatie si recesiune
17 Sep 11:27 | Cand vom investi masiv in energie verde, digitalizare sau inteligenta artificiala?
22 Aug 11:01 | INTARZIEREA ajustarilor a dus la un dezechilibru tot mai mare in bugetul guvernului
19 Aug 10:58 | R. Craciun: Investitiile straine directe acopera doar 27% din deficitul de cont current
19 Aug 10:35 | Progrese reduse pe santierele de modernizare a caii ferate in primele 6 luni din 2024
14 Aug 13:15 | L. Croitoru: Romania nu va renunta curand la politicile fiscale nesustenabile
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA