
Profilitec - unul dintre liderii pietei italiene de profile pentru ziduri si pardoseli in materie de cercetare tehnologica - a propus celor prezenti la BAU 2019 un sistem complet si revolutionar de accesorii ce permite asamblarea pardoselilor suprainaltate (estrade), folosind doar trei componente. Solutia Uptec a fost integrata intr-un model patentat si constituie un mecanism functional si, in acelasi timp, foarte simplu, care se transforma rapid de la un element cu functie de autonivelare a suprafetei la o componenta fixa. Intregul proces are o viteza foarte mare si se deruleaza intr-o maniera extrem de precisa. Practic, trei accesorii separate sunt integrate astfel incat sa permita crearea de spatii de 2 mm sau 4 mm intre grinzile din lemn sau barele din aluminiu. Elementele respective sunt interschimbabile si echipate cu un mecanism special de amortizare. Avantajul major tine, in principal, de logistica, impunand disponibilitatea permanenta in inventar a reperelor potrivite pentru orice dimensiune, utilizare (elemente fixe sau autonivelante) si aplicatie (rosturi de 2 mm sau 4 mm), intrucat solutia celor de la Profilitec asigura economii ale spatiilor de depozitare de pana la 80%. La aceasta se adauga beneficiile oferite instalatorilor, care au astfel posibilitatea de corectie rapida a neconcordantelor ce apar in mod uzual atunci cand dimensiunile din proiect nu corespund exact celor de pe santier. Cu ajutorul Uptec, diferentele respective pot fi rapid compensate cu ajutorul a doar trei produse, prin adaugarea sau scoaterea unuia dintre elemente. Mecanismul a fost testat in conditii de incarcare statica si dinamica, la temperaturi extreme, dovedindu-si capacitatea de a rezista la tensiuni de pana la 12 kN.