Sâmbătă, 25 Octombrie 2025
RO EN

AFRISO: Noile trenduri dinamizeaza piata aparatelor de masura si control

Producatorul de aparatura de masurasi control AFRISO-EURO-INDEX, subsidiara grupului german AFRISO, a incheiat anul 2018 cu o cifra de afaceri de 9 milioane de euro, dupa o crestere de 17% fata de nivelul din 2017. Pentru 2019, conducerea companiei estimeaza o noua evolutie a business-ului, in contextul investitiilor anuntate domeniul incalzirii, industriei, alimentarii cu apa si protectiei mediului. In acest an, grupul german aniverseaza 150 de ani de activitate, un secol si jumatate de cand a fabricat primele aparate de masura, in Schmiedefeld, Germania. In Romania, compania este prezenta de 27 de ani, avand o fabrica in Bucuresti, puncte de lucru in Brasov, Constanta si Timisoara si o echipa de 250 de angajati.
Interviu cu ing.ec. Horia Voicu (44 de ani), directorul AFRISO-EURO-INDEX, manager cu o experienta profesionala de 21 de ani in domeniul instrumentelor de masura si control/ instalatiilor.
 
- Cum estimati ca va evolua piata de profil in acest an si in perspectiva?
- Potentialul sectoarelor rezidential si industrial, carora ne adresam cu precadere, este foarte mare, datorita necesitatii de control si eficientizare a resurselor limitate si costurilor cu energia. Colectarea datelor masurate in sistem automatizat, rapid, cu costuri minime dar si securizat este o tema ce va fi de maxima actualitate in perioada urmatoare. Cu siguranta, inteligenta artificiala va reprezenta viitorul si in domeniul aparatelor de masura si control, tendintele globale din domeniu fiind de digitalizare si integrare in sfera IoT. Piata din Romania merge in pas cu evolutiile la nivel global, utilizatorii romani de aparate de masura sunt bine informati si instruiti si au asteptari cel putin la fel de inalte si justificate precum cei din vestul Europei.
 
- Ce asteptari aveti pentru 2019, avand in vedere contextul favorabil?
- Estimam o crestere a cererii atat pentru produsele, cat si pentru serviciile din portofoliul nostru, in special pe segmentul noilor tehnologii de masurare cu transmitere automatizata a datelor. In cei 27 de ani de activitate pe piata locala, am produs la fabrica din Bucuresti peste trei milioane de aparate de masura pe an si am crescut constant, avand un business solid si potential de dezvoltare.
 
- Ce noutati veti lansa pe piata locala in acest an?
- Venim, in 2019, cu cele mai noi tehnologii ce aduc in Romania nu doar economii de resurse - apa, energie, ci si costuri mult reduse de exploatare (de exemplu pentru contorizarea apei/ energiei termice), dar si confort sporit. Dorim sa promovam toate solutiile Zenner Smart City - ce inglobeaza tehnologii LoRaWAN wireless de citire a contoarelor din condominii si localitati intregi, si, totodata ne axam si pe domeniul Smart Home, prin tot ceea ce ofera inovatorul sistem AFRISOhome. Acesta integreaza aparate de masura, control si siguranta in locuinte, fara a necesita niciun fel de baterii, cabluri de conectare sau alimentare electrica. Totul pe principiul Energy Harvesting, folosind energie disponibila nelimitat si gratuit in mediul ambiental - solara, cinetica, presiune, diferente de temperatura etc. Jubileul AFRISO 150 de ani va fi marcat, in primul, rand de bine-cunoscutele analizoare de gaze de ardere EUROLYZER STx si MULTILYZER STx - acum in varianta aniversara, Black Edition.

Din aceeasi categorie

24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
03 Oct 11:03 | CE analizeaza, la cererea Romaniei, limitarea importurilor de ciment din afara UE
02 Oct 16:58 | Dan Lazarescu, numit director general si reprezentantul Grupului Bosch in Romania
29 Sep 12:34 | HORNBACH investeste peste 44 milioane de euro in al doilea magazin din Timisoara
22 Sep 10:01 | Dedeman anunta extinderea in Republica Moldova printr-o investitie strategica
22 Sep 07:00 | HENKEL inregistreaza o accelerare a cresterii vanzarilor in prima jumatate a anului 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA