.jpg)
Evolutia din 2021 a fost generata atat de cresterea lunara a numarului de joburi nou postate pe platforma, cat si de serviciile conexe, care au fost, anul acesta, solicitate la un nivel mai mare decat in anii trecuti. ”2020 a fost nu doar un an in care companiile din Romania si din strainatate au angajat mai putin, ci si un an in care s-a investit mai putin in tot ce inseamna relatia cu candidatii, cu angajatii, in brandul de angajator si asa mai departe. Din acest punct de vedere, vedem bugete mai mari alocate in directii precum campanii de digital sau de continut, de promovare prin new media sau activari pentru candidati si angajati. Cresterea preocuparii in aceasta zona vine si de pe urma faptului ca trebuie recuperata pauza de anul trecut”, explica Bogdan Badea. In prezent, aproximativ 5% din cifra de afaceri lunara a companiei este realizata din servicii non-core, precum campanii de digital performance derulate pentru clientii prezenti in platforma.
Lunile iunie si mai au fost cele mai bune din acest an, iar iunie detine titlul de a doua cea mai buna luna din istoria eJobs, dupa ianuarie 2020. Pentru fiecare dintre aceste luni au fost inregistrate peste 35.000 de joburi noi si aproximativ 1.1 milioane de aplicari. De la inceputul anului si pana acum, pe eJobs.ro au fost postate peste 170.000 de locuri de munca noi pentru care au existat 7.1 milioane de aplicari.
O alta sursa de crestere din acest an a fost revenirea companiilor de tip start-up pe piata recurtarii. Astfel, peste 4.000 de start-up-uri infiintate in ultimii doi ani au facut angajari in ultimele 6 luni, cu un plus de 52% fata de 2020. In acelasi timp, si angajatorii din strainatate au reluat, incepand din primavara, ofertele pentru candidatii romani. Acestora li se adauga, desigur, angajatorii mari din Romania care si-au intensificat eforturile de recrutare odata cu reluarea activitatii la dinamica din 2019, in special in acele sectoare care au fost blocate de pandemie.
”Vorbim deja despre 35.000 de joburi noi postate lunar de companii si despre sectoare in care angajatorii au realmente dificultati in a gasi candidati, precum IT, HoReCa sau agricultura, deci demersurile lor de a-si intregi echipele se deruleaza la turaj maxim. Rezultatele de la final de an depind foarte mult de contextul economic pe care l-ar putea genera un eventual val 4, insa toate semnalele ne arata nu doar ca nu va exista o noua frana in recrutari, ba chiar ca, din toamna, cei mai mutli dintre angajatori vor reveni la ceea ce stiam in 2019, respectiv munca de la birou, in conditii normale”, adauga Bogdan Badea.