Luni, 24 Februarie 2025
RO EN

SOPREMA: Primul exportator francez in domeniul sau de activitate

Lider mondial in sectorul de hidroizolatii, holdingul francez Soprema, a anuntat ca, in urma consolidarii cifrei de afaceri din 2014 si-a consolidat pozitia de prim exportator de asemenea solutii din tara sa de origine, ocupand pozitia a treia pe plan global, in urma unor demersuri strategice si avand 5.625 de angajati in intreaga lume (fata de 5.200 de specialisti cu un an in urma). „In pofida efectelor induse de recesiune, ce persista pe multe piete din intreaga lume, solutiile avansate de hidroizolare, serviciile prestate clientilor si, nu in ultimul rand, activitatea derulata in cele sapte centre de cercetare, focalizate pe dezvoltarea sustenabila au dus la sporirea continua a vanzarilor in perioada crizei economice. Astfel, de la incasari de 1,04 miliarde euro in 2008, la nivelul exercitiului financiar trecut a fost consemnata o cifra de afaceri consolidata de 1,9 miliarde euro, din care 51% in Franta, 32% in America de Nord, 12% in restul Europei si 5% in alte tari (inclusiv Elvetia). Actualmente, grupul coordoneaza, pe segmentul fabricatiei sistemelor specifice, 40 de unitati industriale (17 fabrici de materiale hidroizolatoare, una de geotextile, 10 pentru alte sisteme de izolare, cinci de prelucrare a ramelor/ structurilor din otel etc.). Cele 60 de subsidiare operationale in 90 de tari au incheiat contracte de distributie si in statele in care Soprema nu este reprezentata in mod direct, cu mai mult de 4.000 de comercianti specializati. In ceea ce priveste montajul, expertii grupului activeaza in 46 de amplasamente specifice, avand suportul a 31 de birouri de instalare si a 15 filiale. In plus, beneficiile asigurate partenerilor institutionali presupun inclusiv acordarea de consultanta, prin intermediul celor 19 centre de instruire active in cinci state distincte”, se arata intr-un comunicat al holdingului. In consecinta, pentru 2015, managerii grupului preconizeaza depasirea pragului psihologic de doua miliarde euro, in ceea ce priveste rulajul.
***
Sistemele de etanseizare Soprema sunt binecunoscute si pe piata din Romania, fiind utilizate in cadrul unor proiecte reprezentative, cum ar fi hypermarket-ul Carrefour – Brasov, centrul Bricostore si castelul de apa din complexul Orhideea – Bucuresti, podul de la Cernavoda – Constanta, centru comercial Plaza Romania – Bucuresti etc. Filiala autohtona – Hidroizolatii Soprema, din Capitala –, a fost infiintata in anul 2007 tocmai pentru a asigura o prezenta directa, marcand astfel o dezvoltare pe baze sustenabile si garantand clientilor calitatea serviciilor prestate. Conform datelor oficiale, in 2013 cifra de afaceri neta a Soprema Hidroizolatii a depasit 5,5 milioane de lei, in timp ce in exercitiul financiar precedent acest indicator a fost de 2,7 milioane de lei, iar pentru 2014 societatea – cu trei angajati – a raportat un rulaj de 4,86 milioane de lei, in scadere cu -11,64%, dar in conditii de profitabilitate. Informatii suplimentare, la www.soprema.com

Din aceeasi categorie

24 Feb 06:00 | ROCKWOOL: Performanta puternica, crestere a veniturilor si o rentabilitate solida
19 Feb 06:36 | QUATTRO Pavimente Tehnice deschide in 2025 fabrica de pardoseli suprainaltate
18 Feb 06:00 | SHERWIN-WILLIAMS a raportat vanzari de peste 23 miliarde USD in anul 2024
14 Feb 06:31 | ROCA: Portofoliul complet de solutii, suport ideal pentru depasire probleme curente
14 Feb 06:00 | DOW: Masuri proactive pentru limitarea riscurilor ciclului economic descendent
11 Feb 06:00 | AKZO NOBEL: Crestere organica a vanzarilor si expansiune a profitului in 2024
10 Feb 06:00 | PPG: Cifra de afaceri de 15,8 miliarde USD raportata pentru anul fiscal 2024
03 Feb 06:12 | KUMA: Provocari economice, dar si oportunitati de dezvoltare in 2025
22 Ian 11:28 | Knauf Insulation anunta inceperea productiei de vata minerala de sticla, la Tarnaveni
17 Ian 06:00 | H.B. FULLER: Incasari afectate de conditii slabe de piata, din ultimul trimestru 2024
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA