Duminică, 09 Noiembrie 2025
RO EN

SINIAT va folosi materie prima de la CET Turceni pentru productia de gips-carton

Compania Siniat, membra a grupului Etex, deruleaza in prezent lucrarile de constructie a fabricii de gips-carton de la Turceni, investitie in valoare de circa 50 milioane de euro. Unitatea, ce va deveni operationala in 2015, va fi singura capacitate tehnologica din Romania care va folosi gipsul sintetic rezultat din procesul de desulfurare a gazelor de la o centrala termoelectrica. "Folosind gipsul sintetic de la CET Turceni, fabrica Siniat nu trebuie sa mai foloseasca excavarea in cariere deschise pentru a obtine gipsul necesar procesului de productie. In principiu, gipsul sintetic are aceleasi caracteristici ca cel natural obtinut prin excavare", au declarat reprezentantii companiei. La data punerii in functiune, fabrica Siniat va stoca permanent intr-un depozit propriu o rezerva strategica de circa 300.000 tone de gips, care ar echivala cu o exploatare in cariera deschisa de circa 500.000 mc sau 60.000mp de pasune sau padure. Materia prima pentru fabrica de la Turceni va fi gipsul sintetic obtinut de la CET Turceni, fara a fi nevoie de o cariera de exploatare a gipsului natural. Apa necesara procesului tehnologic (circa 600 mc/zi) se va obtine prin puturi proprii forate, pentru a limita consumul din resursele orasului Turceni. De asemenea, apa reziduala va fi reciclata intern.
Unitatea de productie de la Turceni este construita de compania Con-A Sibiu, pe un teren cu o arie de 30 de hectare si va avea o suprafata desfasurata de 10 ha. In cadrul fabricii vor fi angajate 80 de persoane, iar capacitatea totala de productie se va situa la 27 milioane mp de placi din gips-carton pe an.
Siniat Romania a incheiat anul 2013 cu o cifra de afaceri de 100 milioane de lei, pentru 2014 mentinandu-se estimarea de crestere usoara a vanzarilor. Potrivit datelor firmei, piata locala de gips-carton se situeaza la un volum de 37 milioane de metri patrati pe an.
Grupul belgian Etex, unul dintre cei mai mari producatori si furnizori de materiale de constructii din lume, a preluat, in luna noiembrie 2011, divizia de gips a grupului francez Lafarge, intr-o tranzactie evaluata la circa un miliard de euro. Companiile achizitionate au fost integrate sub brandul Siniat, controlat de Etex in proportie de 80% si de Lafarge (20%). Dupa cinci ani de la tranzactie, Etex va deveni actionar unic al Siniat.
 

Din aceeasi categorie

06 Noi 06:00 | DOW obtine rezultate mixte, divizia Performance Materials & Coatings fiind in regres
29 Oct 10:53 | Lider Servicii: Crestere de 8% a cifrei de afaceri in primele 9 luni din 2025
24 Oct 07:00 | H.B. FULLER: Rezultate bune in trimestrul trei si estimari optimiste pe termen scurt
13 Oct 14:46 | BASF Coatings devine companie independenta, in urma unui acord incheiat cu Carlyle
10 Oct 07:00 | ETEX: Vanzari de aproape 2 miliarde de euro raportate pentru primul semestru 2025
25 Sep 12:53 | ROCKWOOL Romania incepe constructia noii unitati de productie de vata bazaltica
23 Sep 16:54 | Akzo Nobel Coatings lanseaza noi produse pe o piata de vopsele de 500 milioane euro
18 Sep 07:28 | PIATRAONLINE: "Nu mai livram materiale, ci semnaturi arhitecturale"
18 Sep 07:00 | ROCKWOOL anunta performante bune pentru semestrul intai si isi mentine estimarile
11 Sep 07:00 | KINGSPAN: Vanzari si profituri record pe piete inca afectate de diverse crize
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA