Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

SAINT-GOBAIN: Tranzactii strategice pentru consolidarea pozitiei pe piata europeana

Saint-Gobain a realizat recent in Europa trei tranzactii strategice care demonstreaza angajamentul Grupului pentru optimizarea si diversificarea portofoliului sau de companii. Aceste mutari sunt menite sa intareasca pozitia competitiva a acestuia si sa creeze noi dinamici de crestere in regiune, capitalizand pe capacitatea Grupului de a se adapta rapid la schimbarile din piata si de a valorifica cele mai importante oportunitati de dezvoltare.
 
Saint-Gobain adauga Kilwaughter portofoliului sau de companii active in Regatul Unit si Irlanda 
Saint-Gobain isi mareste portofoliul prin achizitia Kilwaughter, un lider in domeniul produselor chimice pentru constructii (mortare pentru fatade) in Regatul Unit si Irlanda. Compania opereaza marci consacrate, cu o buna reputatie in domeniu, printre acestea numarandu-se K Rend si K Systems. Kilwaughter a generat venituri de aproximativ 50 milioane lire sterline in 2024 (anul fiscal care se incheie in aprilie), aceasta urmand sa fie integrata in regiunea Europa de Nord.
 
Compania a finalizat cesionarea PAM Building
Saint-Gobain a finalizat cesionarea PAM Building, filiala sa ce produce solutii de tevi si fitinguri pentru drenarea apelor uzate si pluviale pentru cladiri, catre Aldebaran (un fond de investitii institutional francez) cu o participatie minoritara din partea Bpifrance (Banca publica franceza de investitii). 
PAM Building detine doua unitati de productie, in Bayard (Haute-Marne, Franta) si in Telford (Regatul Unit), are 400 de angajati si a generat venituri de aproximativ 110 milioane EUR in 2023. 
 
Izocam devine unic proprietar al companiei His Yalitim
Izocam, unul dintre principalii producatori de izolatii din Turcia, detinut in comun de Saint-Gobain si Alghanim Industries (Kutayba Alghanim Group), a devenit unic proprietar al companiei His Yalitim, un producator local de vata minerala bazaltica. Compania, care isi desfasoara operatiunile industriale in Kayseri (Anatolia Centrala), are aproximativ 170 de angajati. Aceasta achizitie consolideaza prezenta Izocam in Turcia, care detine patru fabrici pentru productia de izolatii de inalta calitate. 
Saint-Gobain este prezenta in Turcia din 1998, in prezent operand local 22 de fabrici cu aproximativ 2.000 de angajati. 
Aceste trei mutari importante vin sa consolideze pozitia Saint-Gobain la nivel european, in conformitate cu strategia "Grow & Impact" a Grupului, atat prin accelerarea cresterii sale, cat si prin diversificarea gamei sale de solutii usoare si sustenabile pentru constructii.
***
Lider mondial in domeniul solutiilor usoare si sustenabile pentru constructii, Saint-Gobain proiecteaza, produce si distribuie materiale si servicii pentru pietele industriale si de constructii. Solutiile sale integrate pentru renovarea cladirilor publice si private, pentru constructiile usoare si decarbonizarea constructiilor si a industriei sunt dezvoltate printr-un proces continuu de inovare si ofera durabilitate si performanta. Angajamentul Grupului este ghidat de scopul sau, "Making the world a better home".
In 2023, grupul Saint-Gobain a realizat vanzari de 47,9 miliarde euro la nivel global, avand 160.000 de angajati care activeaza in 76 de tari.
In Romania, Saint-Gobain furnizeaza produse si solutii din gamele Abrasives, Glass, Saint-Gobain Prime Glass Working, Sekurit, ISOVER, PAM, Rigips, Weber, Duraziv si Chryso, cumuland aproximativ 2.000 de angajati in 14 situri industriale situate in Branesti, Calarasi, Ploiesti, Satu-Mare, Turda, Suceava, Valenii de Munte, Popesti Leordeni si Aricestii Rahtivani. 
Grupul Saint-Gobain s-a angajat sa atinga zero emisii nete de carbon pana in 2050.

Din aceeasi categorie

24 Oct 07:00 | H.B. FULLER: Rezultate bune in trimestrul trei si estimari optimiste pe termen scurt
13 Oct 14:46 | BASF Coatings devine companie independenta, in urma unui acord incheiat cu Carlyle
10 Oct 07:00 | ETEX: Vanzari de aproape 2 miliarde de euro raportate pentru primul semestru 2025
25 Sep 12:53 | ROCKWOOL Romania incepe constructia noii unitati de productie de vata bazaltica
23 Sep 16:54 | Akzo Nobel Coatings lanseaza noi produse pe o piata de vopsele de 500 milioane euro
18 Sep 07:28 | PIATRAONLINE: "Nu mai livram materiale, ci semnaturi arhitecturale"
18 Sep 07:00 | ROCKWOOL anunta performante bune pentru semestrul intai si isi mentine estimarile
11 Sep 07:00 | KINGSPAN: Vanzari si profituri record pe piete inca afectate de diverse crize
05 Sep 10:20 | Henkel Romania isi muta toti angajatii intr-un nou sediu central, in Bucuresti
29 Aug 17:37 | Grupul Policolor s-a confruntat cu cerere scazuta in primul semestru al anului 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA