Miercuri, 26 Februarie 2025
RO EN

SAINT-GOBAIN: Scadere cu 15% a cifrei de afaceri

Vanzarile consolidate ale holdingului multinational Saint-Gobain s-au cifrat la 28,4 miliarde euro, in scadere fata de cele 33,4 miliarde euro din perioada similara a anului trecut. Acesta reprezinta un declin de 15% din punct de vedere al unei baze de raportare anuala si de 14,5% daca se iau in calcul conditii similare (structura constanta a operatiunilor grupului si cursuri stabile de schimb valutar). "De fapt, restructurarea drastica a activitatii la nivelul intregului concern a dus la o crestere neta de 1% a vanzarilor, contrabalansata de o depreciere de 1,5% cauzata de efectul negativ al fluctuatiei ratelor de schimb dintre euro si alte monede, precum si de situatia negativa a lirei sterline si a realului brazilian.

Astfel, pentru a limita pierderile, s-au impus majorari ale pretului de comercializare pentru toate produsele (+1,2%), in pofida unui declin de 15,7% a volumului cantitativ al livrarilor. In al treilea trimestru, vanzarile consolidate au ajuns la 9,7 miliarde euro, in comparatie cu 11,2 miliarde euro consemnate anterior, reprezentand o scadere de 13,9%. Totusi, multi indicatori s-au stabilizat, astfel incat dupa aparitia unor conditii extrem de dure pe toate pietele specifice grupului si in zonele geografice de interes (consemnate in prima jumatate a anului curent), pentru al treilea trimestru cifrele arata o imbunatatire relativa. Cu toate acestea, desi climatul economic general nu se mai deterioreaza, semnele de recuperare sunt slabe, pentru moment. Numai in America Latina si in Asia s-a raportat o reluare semnificativa a tranzactiilor (generand o crestere organica de aproape 9% intre al doilea si al treilea trimestru), iar in acele regiuni criza se pare ca a luat sfarsit. In schimb, in timp ce mediul de afaceri pare a fi stabilizat - in linii mari - atat in Europa de Vest si de Est, precum si in America de Nord (cu imbunatatiri vizibile in anumite sectoare industriale, cum ar fi domeniul automobilelor), gradul de comercializare ramane la un nivel scazut in sectorul rezidential si pe alte piete. Totusi, consumul generat de utilizatorii finali – persoane fizice a ramas ferm in toate domeniile in care concernul efectueaza operatiuni", a precizat Sophie Chevallon, vicepresedinte al Comitetului Executiv al corporatiei Saint-Gobain si director de comunicare. "Divizia de Materiale Inovatoare a consemnat un declin de 20,6% al vanzarilor in primele noua luni ale anului si de 17,4% in cel de-al treilea trimestru a.c. (comparativ cu -22.8% in trimestrul al II-lea). Reducerea nivelului de scadere este atribuita, in principal, Departamentului de Sticla Float. Astfel, livrarile de geam float s-au diminuat cu 18,1% dupa cele noua luni, respectiv cu 13,1% in intervalul iunie – septembrie al anului in curs (fata de o depreciere cu 20% consemnata la data de 30 iunie). La aceasta situatie a contribuit cresterea comenzilor la toate subsidiarele din Asia si America de Sud, precum si la cele din Europa, care furnizeaza sticla pentru industria auto. In pofida unei recuperari bruste (+44%) de la inceputul lunii iunie, preturile medii pentru produsele de baza (sticla float) in primele noua luni ale anului si in al treilea trimestru au fost in scadere cu 37%, respectiv cu 29% comparativ cu aceleasi perioade ale anului anterior. Preturile pentru sticla speciala folosita pe piata de constructii, precum si pentru geam float s-au redus fata de 2008. La randul sau, Departamentul Materiale de Inalta Performanta (HPM) a consemnat un regres de 24,1% al vanzarilor in perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2009, in timp ce scaderea din primele sase luni ale anului a fost de 24,7%. Astfel, se observa o usoara stabilizare, ceea ce – de altfel – pune bazele unei prognoze mult mai optimiste pentru toate activitatile Saint-Gobain derulate la nivelul ultimului trimestru a.c. In semestrul al doilea din 2009, accelerarea efectelor benefice ale programului de reducere a costurilor operationale este mult mai rapida, iar balanta pozitiva dintre cheltuielile de aprovizionare cu materii prime si pretul de comercializare a produselor finite contribuie, de asemenea, la redresarea cifrei de afaceri. In consecinta, suntem in masura sa confirmam faptul ca veniturile nete din intervalul iulie-decembrie 2009 vor surclasa incasarile inregistrate in cele 6 luni anterioare si, in pofida provocarilor unui mediu de afaceri profund marcat de recesiune, Saint-Gobain continua procedurile de optimizare a strategiei ce determina generarea de lichiditati, concomitent cu o reducere de 700 milioane de euro a cheltuielilor de capital si limitarea procesului de achizitie, prin procurarea exclusiva a elementelor necesare desfasurarii optime a activitatii la nivel international", se mai arata in comunicat. Informatii suplimentare, la www.saint-gobain.com

Din aceeasi categorie

24 Feb 06:00 | ROCKWOOL: Performanta puternica, crestere a veniturilor si o rentabilitate solida
19 Feb 06:36 | QUATTRO Pavimente Tehnice deschide in 2025 fabrica de pardoseli suprainaltate
18 Feb 06:00 | SHERWIN-WILLIAMS a raportat vanzari de peste 23 miliarde USD in anul 2024
14 Feb 06:31 | ROCA: Portofoliul complet de solutii, suport ideal pentru depasire probleme curente
14 Feb 06:00 | DOW: Masuri proactive pentru limitarea riscurilor ciclului economic descendent
11 Feb 06:00 | AKZO NOBEL: Crestere organica a vanzarilor si expansiune a profitului in 2024
10 Feb 06:00 | PPG: Cifra de afaceri de 15,8 miliarde USD raportata pentru anul fiscal 2024
03 Feb 06:12 | KUMA: Provocari economice, dar si oportunitati de dezvoltare in 2025
22 Ian 11:28 | Knauf Insulation anunta inceperea productiei de vata minerala de sticla, la Tarnaveni
17 Ian 06:00 | H.B. FULLER: Incasari afectate de conditii slabe de piata, din ultimul trimestru 2024
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA