Luni, 22 Septembrie 2025
RO EN

REGATA: Extindere a activitatii in domeniul materialelor de constructii

 
Catalin Misu (42 de ani)
Functia/ Firma: director general, Regata - Targoviste;
Experienta profesionala: 12 ani in domeniul materialelor de constructii.
 
Compania Regata, din Targoviste, unul dintre principalii importatori de gresie si faianta din Romania, estimeaza o majorare de 30%-45% a cifrei de afaceri din acest an, fata de nivelul de 25 milioane de euro consemnat in 2010. Potrivit conducerii companiei, estimarile sunt realiste, avand in vedere performantele departamentelor de achizitii si vanzari din cadrul societatii, precum si datorita disponibilitatii unor fonduri importante pentru proiectele dezvoltate. Compania detine, in Targoviste, o retea proprie de magazine si un showroom, prin intermediul carora comercializeaza materiale pentru finisare, obiecte sanitare, sisteme utilizate la instalatii etc.

- Cum evolueaza afacerile cu materiale de constructii?
- In ultimul semestru al anului trecut am deschis primul magazin specializat exclusiv in comercializarea materialelor de constructii, indeosebi caramida, BCA, produse metalurgice, sisteme pentru termoizolatii, ciment, mortare si adezivi. Centrul este situat pe soseaua de centura a orasului Targoviste, in apropierea principalilor competitori din domeniu. Astfel, in primele sase luni din 2011, am reusit sa ne impunem semnificativ fata de concurenta atat in ceea ce priveste vanzarile prin centrele de retail, cat si la nivelul operatiunilor de distributie.
- Precizati veniturile realizate in primul semestru din 2011.
- In perioada ianuarie - iunie a.c. am obtinut incasari de 4,2 milioane de euro numai din vanzarea materialelor de constructii. Acest nivel nu reprezinta un cuantum foarte mare, insa este suficient pentru primul an de activitate. Ne dorim ca Regata sa devina un furnizor de materiale de constructii cel putin la fel de important cum este pe in domeniul placilor ceramice si obiectelor sanitare. Dintre obiectivele stabilite pentru anul in curs, pot fi mentionate: deschiderea unor noi centre comerciale si hale pentru depozitarea materialelor, dezvoltarea segmentului logistic si a flotei de autocamioane, precum si cresterea vanzarilor, in special ale diviziei de materiale de constructii grele si ale celor din domeniul instalatiilor termotehnice.
- Mentionati regiunile in care s-au inregistrat cele mai multe vanzari.
- Importul si distributia de placi ceramice, obiecte sanitare, parchet si sisteme de instalatii constituie activitati cu o pondere majoritara in totalul vanzarilor. In ceea ce priveste domeniul materialelor de constructii, asiguram livrari pe raza judetului Dambovita, unde ne asteptam sa inregistram cele mai mari vanzari, insa distribuim si in regim angro in judetele invecinate, unde s-a consemnat o crestere semnificativa a cererii, odata cu inceputul sezonului de varf. Din punct de vedere al produselor comercializate, cele mai mari livrari le-am realizat pentru caramida, BCA, otel-beton, plase sudate, ciment, polistiren si vata minerala.
- Ce credeti ca se va intampla pe piata constructiilor in continuare?
- Sectorul materialelor de constructii se afla, in prezent, pe un trend ascendent, desi ritmul de evolutie nu este foarte alert. Exista cerere din partea clientilor, (atat reala, cat si latenta), iar principalii factori de influenta asupra mediului specific raman puterea de cumparare a populatiei si numarul de proiecte de dezvoltare urbana si a zonelor rezidentiale. Totodata, in 2011 se vor mentine principalele probleme pentru companiile implicate in distributie, legate de infrastructura slab dezvoltata, de birocratie si de modificarile dese - si de multe ori nejustificate - ale legislatiei.
 

Din aceeasi categorie

18 Sep 07:28 | PIATRAONLINE: "Nu mai livram materiale, ci semnaturi arhitecturale"
18 Sep 07:00 | ROCKWOOL anunta performante bune pentru semestrul intai si isi mentine estimarile
11 Sep 07:00 | KINGSPAN: Vanzari si profituri record pe piete inca afectate de diverse crize
05 Sep 10:20 | Henkel Romania isi muta toti angajatii intr-un nou sediu central, in Bucuresti
29 Aug 17:37 | Grupul Policolor s-a confruntat cu cerere scazuta in primul semestru al anului 2025
25 Aug 07:00 | ARKEMA anunta vanzari de 2,4 miliarde euro pe o piata marcata de cererea slaba
21 Aug 07:00 | SIKA: Cresterea marjei EBITDA si obiective ambitioase privind sinergiile si performanta
21 Aug 07:00 | TARKETT inregistreaza o usoara crestere organica a vanzarilor si prognoze moderate
20 Aug 07:00 | ARMSTRONG raporteaza o crestere de 16,3% a cifrei de afaceri in trimestrul al doilea
19 Aug 07:00 | PPG raporteaza rezultate bune pentru S1, sustinute de segmentul Performance Coatings
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA