Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

MAPEI: Ponderea adezivilor speciali din totalul pietei va creste cu 2%-3% anual

Producatorul de materiale pentru constructii Mapei Romania, subsidiara locala a grupului italian Mapei, isi mentine obiectivele de crestere a afacerilor cu peste 10% in 2015, fata de nivelul inregistrat in 2014. O evolutie similara se estimeaza si la nivelul profitului, care se va majora cu o pondere similara. Pe plan national, Mapei livreaza adezivi si produse pentru placari ceramice si din piatra naturala, pentru impermeabilizari, la constructii subterane, pentru reabilitarea de cladiri si monumente istorice, pentru pardoseli sintetice pe baza de rasini sau din beton, pentru pardoseli din lemn, elastice si textile, precum si aditivi pentru betoane.

Interviu cu Florin Ciobanu (39 de ani), directorul general al Mapei Romania.

 

- Ce evolutie estimati pe piata de materiale de constructii din Romania?

- Anul 2015 inca nu s-a incheiat si ultimul trimestru este o perioada destul de dinamica in industria constructiilor. Putem afirma, insa, cu un grad ridicat de incredere, ca pe piata materialelor de constructii acest an se va finaliza cu o crestere de circa 8% fata de 2014. Desi nivelul va fi sub 10%, este un rezultat bun, din perspectiva zecilor de procente pierdute in anii de criza. Segmentul adezivilor urmeaza aceasta tendinta indeaproape, astfel incat ne asteptam la cresteri anuale moderate, de 5%-6%, pana in 2020. Din punct de vedere al structurii pietei, dinamicile vor fi diferite, insa. Astfel, vanzarile de adezivi standard, o categorie de produse mai putin importanta pentru noi, vor inregistra in 2015 o crestere moderata, de maximum 10%. In ceea ce priveste produsele speciale, precum adezivii deformabili/ flexibili, evolutia va depasi 10%, in timp ce ponderea acestora in totalul pietei de adezivi se va majora cu 2%-3% pe an. Tendinta respectiva ne avantajeaza, pentru ca avem in portofoliu o gama completa de astfel de adezivi imbunatatiti.

 

- In ce regiuni s-au inregistrat cele mai dinamice evolutii?

- In ceea ce priveste distributia geografica a vanzarilor, probabil nu este o surpriza pentru nimeni ca zona Bucuresti - Ilfov are cea mai mare pondere in vanzarile Mapei. Am inregistrat, insa, cresteri sustinute de 15%-20% fata de nivelul din 2014, in Banat si Transilvania. Produsele ce au avut cele mai bune rezultate au fost - si credem ca vor fi in continuare - adezivii performanti/ flexibili, hidroizolatiile si mortarele de reparatii.

 

- Ce investitii ati planificat pe termen scurt si mediu?

- Recent, am introdus in portofoliu o gama completa de produse si sisteme pe baza de var pentru restaurarea cladirilor din zidarie, sub denumirea Mapei Antique. In 2016 vom fi mult mai activi din acest punct de vedere, oferta noastra urmand a se imbogati cu membrane hidroizolatoare (membrane bituminoase/ sintetice/ autoadezive/ ultrausoare), noi sape grosiere si autonivelante, adezivi pentru sisteme termoizolante si chituri de rosturi. Fiecare produs are, fireste, propriile caracteristici care il diferentiaza de cele ale concurentilor. Doresc, totusi, sa subliniez doua trasaturi comune celor mai multe produse pe care le livram. In primul rand, chiar daca sunt constient ca oamenii nu asociaza, de regula, termeni ca inalta tehnologie cu materialele de constructii, realitatea este ca produsele Mapei inglobeaza mult know-how. Anual, peste 115 milioane de euro sau 5% din cifra de afaceri a grupului se aloca pentru cercetare si dezvoltare (R&D). In al doilea rand, aproximativ 70% din activitatea departamentului R&D este concentrata pe dezvoltarea de produse eco-sustenabile. Mapei integreaza in portofoliu peste 150 de produse ce respecta cerintele LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), avand cea mai mare si mai variata gama de produse prietenoase cu mediul, din industria constructiilor.

 

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:00 | ARKEMA raporteaza cresteri pe pietele-cheie, in pofida contractiei vanzarilor din 2025
10 Dec 10:36 | EUROZID a deschis noua fabrica de adezivi si mortare uscate din Barcanesti, Prahova
03 Dec 12:12 | BAUMIT Romania aniverseaza trei decenii de activitate si anunta noi investitii
03 Dec 11:42 | Fabrica de Profile l-a numit pe Valentin Ivanescu in functia de CEO
27 Noi 10:32 | SOMFY: Investitiile in eficienta energetica reprezinta o prioritate pe termen lung
26 Noi 12:48 | KNAUF Insulation: Masurile de stabilizare bugetara deschid noi directii de dezvoltare
24 Noi 06:10 | ROCKWOOL aloca 150 milioane de euro pentru cresterea productiei locale
21 Noi 11:20 | Lider Servicii: Cererea de termoizolatie performanta a crescut cu 12% in 2025
21 Noi 06:00 | TARKETT: Vanzari organice in scadere si revizuirea estimarilor pentru anul 2025
20 Noi 11:41 | AkzoNobel si Axalta fuzioneaza intr-un grup cu valoare enterprise de 25 miliarde USD
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA