
Sky Tower este cea mai noua referinta pentru adezivii Ceresit
Henkel Romania, subsidiara locala a grupului german Henkel, cu afaceri anuale de 136 milioane de euro, a furnizat adezivi si mortare uscate pentru executia lucrarilor de finisare a unor proiecte de referinta pentru piata locala a constructiilor, cum ar Sky Tower (cea mai inalta cladire din Bucuresti) a noului terminal al Aeroportului International "Henri Coanda". Valoarea totala a produselor livrate pentru lucrarile la Sky Tower s-a situat la circa 150.000 de euro, in timp ce pentru finisajele aeroportului din Otopeni au fost furnizate sisteme de adezivi pentru gresie si faianta. Alte proiecte pentru care compania livreaza materiale de constructii sunt reprezentate de noile magazine ale retelei Cora (adezivi pentru sisteme termoizolante pe baza de vata minerala) si reabilitarea termica a blocurilor de locuinte, ce reprezinta circa 2% din cifra de afaceri a diviziei de adezivi si mortare uscate din cadrul Henkel Romania. "Programul guvernamental se desfasoara, insa, cu dificultate, mai ales in ceea ce priveste realizarea platilor si calitatea produselor si serviciilor. Ne-a fost foarte greu sa gasim lucrari ai caror beneficiari sa indeplineasca conditiile de calitate necesare", a precizat Andrei Dumitrescu.
Obiective ambitioase privind derularea afacerilor in perioada urmatoare
Principalul obiectiv stabilit de reprezentantii Henkel Romania vizeaza dezvoltarea marcii de adezivi Moment si promovarea intensa a acesteia pentru a deveni a doua marca din punct de vedere al ponderii din cifra de afaceri a diviziei de materiale pentru finisare. Alte proiecte avute in vedere pentru perioada urmatoare se refera la perfectionarea profesionala a angajatilor proprii prin realizarea de investitii in educarea fortei de munca in sensul respectarii normelor in constructii, precum si dezvoltarea canalelor de distributie de care beneficiaza la nivel local. In acest sens, prin intermediul Academiei Tehnice Henkel se are in vedere instruirea profesionala a peste 15.000 de participanti prin organizarea a circa 1.000 de ore de training. In ceea ce priveste preturile de comercializare a produselor, pentru acest an conducerea companiei i-a in considerare o majorare de 3%-4% a acestora, ca urmare a cresterii costurilor de transport, a accizei care se calculeaza la cursul valutar si a evolutiei cotatiei materiilor prime. Informatii suplimentare, la www.henkel.ro