Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

CEECAT preia Modulo Cluj, lider european in productia de placi cu piatra decorativa

Fondul de investitii CEECAT Capital a anuntat preluarea unui pachet majoritar de actiuni ale companiei clujene Modulo Decorative Solutions, lider in productia de placi cu piatra decorativa in sud-estul Europei. Producatorul detine o fabrica in Turda si 35% din livrarile anuale sunt reprezentate de exporturi, in Europa si in America de Nord.
Cu 40 de ani de experienta in industrie si o mostenire franceza, Modulo s-a impus pe piata solutiilor de placare a peretilor cu piatra decorativa, prin extinderea permanenta a gamei de produse, imbunatatirea capacitatii de productie si cresterea volumului exporturilor. In ultimii ani, compania a realizat investitii importante in linii noi de productie si procese tehnologice, cresterea calitatii produselor si inovare (printare 3D).
"CEECAT intentioneaza sa aloce resurse si sa sprijine Modulo pentru a-si atinge potentialul de crestere prin automatizarea capacitatilor de productie si achizitii suplimentare in locatii strategice, pentru consolidarea pozitiei competitive pe pietele interne si internationale, coroborata cu diversificarea canalelor de distributie si cresterea fortei de vanzari", a declarat Anthony Stalker, partener la CEECAT Capital.
Mihai Gavris, omul de afaceri care detine 20% din actiunile Modulo si ocupa functia de CEO al companiei, va ramane actionar si va continua sa conduca business-ul, impreuna cu echipele sale de management cu experienta din Romania si Franta.
"CEECAT este un partener puternic si experimentat, cu resurse si know-how necesare pentru a accelera planurile de expansiune ale companiei si pentru a-si maximiza oportunitatile de crestere viitoare. CEECAT are acces la capital suplimentar pentru viitoare achizitii si isi va pune la dispozitie expertiza operationala si sectoriala pentru a ne sprijini in implementarea strategiei noastre de dezvoltare regionala", a precizat Mihail Gavris, CEO al Modulo.
Potrivit termene.ro, in acest moment si pana la finalizarea tranzactiei de preluare, pachetul majoritar de actiuni ale Modulo sunt detinute de grupul nord-american Valhall LCC (80%) si de Mihai Gavris (20%). Compania a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 66,6 milioane de lei si un profit net de 3,1 milioane de lei, avand 260 de angajati.
Pe piata de constructii din Romania, CEECAT Capital a detinut, anterior, o participatie majoritara in cadrul producatorului de caramizi Brikston Iasi, pe care a vandut-o in 2018 catre grupul Leier.

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:00 | ARKEMA raporteaza cresteri pe pietele-cheie, in pofida contractiei vanzarilor din 2025
10 Dec 10:36 | EUROZID a deschis noua fabrica de adezivi si mortare uscate din Barcanesti, Prahova
03 Dec 12:12 | BAUMIT Romania aniverseaza trei decenii de activitate si anunta noi investitii
03 Dec 11:42 | Fabrica de Profile l-a numit pe Valentin Ivanescu in functia de CEO
27 Noi 10:32 | SOMFY: Investitiile in eficienta energetica reprezinta o prioritate pe termen lung
26 Noi 12:48 | KNAUF Insulation: Masurile de stabilizare bugetara deschid noi directii de dezvoltare
24 Noi 06:10 | ROCKWOOL aloca 150 milioane de euro pentru cresterea productiei locale
21 Noi 11:20 | Lider Servicii: Cererea de termoizolatie performanta a crescut cu 12% in 2025
21 Noi 06:00 | TARKETT: Vanzari organice in scadere si revizuirea estimarilor pentru anul 2025
20 Noi 11:41 | AkzoNobel si Axalta fuzioneaza intr-un grup cu valoare enterprise de 25 miliarde USD
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA