Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

SIEMENS: Avans moderat pe segmentul sistemelor pentru infrastructuri inteligente

Cel mai recent raport de activitate dat publicitatii de concernul international Siemens indica o scadere de 2% a comenzilor fata de anul precedent, pana la 24,8 miliarde euro, insa aceasta evolutie este considerata fireasca, avand in vedere nivelul foarte ridicat al bazei de raportare. In termeni generali, comenzile importante pe segmentul de mobilitate au fost mai mult decat compensate de deficitul diviziilor industriale (in special Gamesa Renewable Energy - SGRE). In ceea ce priveste incasarile, acestea au sporit organic in 2019 cu 1%, atingand 20,3 miliarde euro. In termeni comparabili, dupa eliminarea translatiilor valutare si a efectelor de portofoliu, comenzile au scazut cu 4%, iar vanzarile cu 1%. Indicatorul book-to-bill (definit de raportul dintre comenzi si marfuri livrate/facturate) a consemnat o valoare solida de 1,22, iar variabila backlog (produse si lucrari aflate in curs de executie) s-a ridicat la nivelul-record de 149 miliarde euro. Valoarea ajustata a veniturilor din afacerile industriale a scazut la 1,4 miliarde euro (aferente unei marje de 7,3%), din cauza pierderilor de pe segmentul SGRE si a slabiciunii cererii pe pietele afacerilor cu un ciclu scurt. Oficialii Siemens reconfirma prognozele pentru anul in curs, ce indica o dezvoltare economica globala modesta, asociata in particular riscurilor geopolitice, precum si incertitudinilor geoeconomice. Pe segmentul industriilor digitale, este de asteptat ca veniturile realizate sa fie similare celor din 2019, in pofida incetinirii cresterii in domeniile auto si al industriei de masini-unelte. In ceea ce priveste infrastructura inteligenta, estimarile de evolutie sunt similare, profitabilitatea urmand sa se plaseze intre 10% si 11%. In tara noastra, concernul german este activ prin intermediul a patru unitati de productie, amplasate in Sibiu si Buzias. Pentru 2019, reprezentanta din Romania a realizat o cifra de afaceri de peste 575 milioane de lei, cu 12,6% mai mare fata de exercitiul financiar anterior.

Din aceeasi categorie

05 Dec 06:00 | LEGRAND accelereaza cresterea, sustinuta fiind de noile investitii in centre de date
04 Dec 15:25 | SAGEMCOM livreaza 1,1 milioane contoare inteligente, in cel mai mare contract DEER
25 Noi 06:00 | EATON: Rezultate bune in trimestrul al treilea, marcate de accelerarea comenzilor
24 Noi 06:00 | SCHNEIDER: Avans organic puternic al vanzarilor si progres solid in sustenabilitate
20 Noi 06:20 | ENERGOTECH: Proiecte strategice in dezvoltare si obiective de consolidare EPC
19 Noi 13:03 | Grupul PPC: Investitii strategice de 10,1 miliarde euro in perioada 2026-2028
19 Noi 13:29 | Legrand si High Tech Clima au furnizat sisteme Zucchini la Catedrala Nationala
11 Noi 06:24 | Electrical Integration Systems are un portofoliu de lucrari de 8 milioane euro
07 Noi 06:00 | 3M: Crestere a marjei operationale si anunt de ajustare pozitiva a prognozelor anuale
05 Noi 06:00 | SIGNIFY: Progres in programul de sustenabilitate “Brighter Lives, Better World 2025”
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA