Sâmbătă, 26 Iulie 2025
RO EN

SCHNEIDER Electric: Record istoric al rezultatelor din primul trimestru al anului 2023

Incasarile Schneider Electric din trimestrul intai al acestui an au atins 8,5 miliarde euro, ceea ce reprezinta un maxim istoric. Ambele centre de profil, precum si toate cele patru regiuni in care grupul este activ au contribuit la aceasta performanta. Cele mai puternice motoare de crestere au fost serviciile (+14%), o accelerare semnificativa de 16% fiind consemnata inclusiv in ceea ce priveste veniturile recurente ARR. De asemenea, incasarile din software din software si servicii digitale au crescut organic cu peste 10%. Managementul Schneider Electric a observat un avans puternic pe segmentele de software si digitalizare, precum si pe cele de sustenabilitate si electrificare, reflectand integrarea si sinergiile unice ale portofoliului de produse. Analiza structurala a operatiunilor indica o majorare de 11% pe segmentul de produse (ce are o pondere de 56% in totalul cifrei de afaceri din primele trei luni ale anului). Divizia de management al energiei a raportat sporuri de doua cifre ale vanzarilor, in timp ce in cazul sectiei de automatizari industriale avansul a fost de o cifra. Ambele afaceri au fost afectate de inceputul lent al anului pe piata din China. Situatia lanturilor de aprovizionare, desi inca incerta, a aratat o oarecare imbunatatire progresiva, dupa cum era de asteptat, permitand o buna executie si o atenuare a restantelor. A existat o contributie pozitiva asupra rezultatelor venita din partea expansiunii volumelor comercializate, pretul fiind insa motorul semnificativ al cresterii organice pentru trimestrul analizat. Grupul si-a continuat concentrarea pe extinderea amprentei digitale, prin inovarea continua care a asigurat o rata de crestere confortabila a produselor conectabile, semnificativ mai mare decat media pietei globale. Pentru lunile urmatoare, este de asteptat o continuare a consolidarii cererii, sustinuta de tendintele de electrificare, digitalizare si sustenabilitate. De asemenea, se mizeaza pe o decelerare a presiunii inflationiste. Pe plan national, subsidiara locala a grupului a realizat in 2021 o cifra de afaceri de peste 403,6 milioane de lei, cu aproximativ 12% mai mare fata de cea din anul anterior.

Din aceeasi categorie

04 Iul 12:22 | E-INFRA, membru fondator si partener al think-tank Atlantic Council Romania
26 Iun 12:26 | ADREM atrage 18 milioane euro de la ING si BRD pentru extinderea operatiunilor
26 Iun 07:00 | SIEMENS: Vanzari de aproape 20 miliarde euro si perspective de crestere de pana la 7%
25 Iun 11:54 | Schrack Technik a inaugurat noul centru de materiale electrice de la Domnesti
19 Iun 07:00 | LEGRAND obtine cresterea afacerilor cu 12,3% si are prognoze optimiste pentru 2025
18 Iun 12:46 | Kilowat: Eliminarea plafonarii energiei va aduce cresteri de 34-130% ale preturilor
11 Iun 15:14 | ADREM: Venituri de 70 milioane euro in 2024 si planuri de crestere cu 70% in 2025
11 Iun 07:29 | FOCUS Security: Crestere de 30% a cererii de automatizari integrate, pana in 2030
11 Iun 07:00 | EATON raporteaza afaceri de 6,4 miliarde USD in primele trei luni ale anului 2025
10 Iun 07:18 | SECUNET: Stabilitatea financiara a companiei, principalul obiectiv pe termen scurt
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA