Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

ABB eploateaza oportunitatile oferite de cresterea economica globala

Corporatia ABB, unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme de automatizari industriale de pe mapamond, a comunicat recent faptul ca in trimestrul al doilea din acest an valoarea medie a comenzilor s-a majorat cu 8%, cresteri semnificative fiind inregistrate in toate regiunile unde grupul este activ. Practic, respectivul indicator a cumulat 9,48 miliarde USD in intervalul aprilie - iunie a.c., la nivelul semestrului intai sporind de la 16,75 miliarde USD la 19,25 miliarde USD. In ceea ce priveste incasarile, acestea s-au majorat cu 5% in trimestrul al doilea cumuland 8,88 miliarde USD, respectiv cu 7% in primele sase luni ale anului (17,51 miliarde USD). Trebuie precizat ca dinamica organica a fost mai moderata, un rol major in aceste avansuri destul de pronuntate fiind avut de fluctuatiile cursului de schimb valutar. Conducerea ABB a declarat ca actiunile de preluare a operatiunilor GE Industrial Solutions au fost finalizate la termenul stabilit, deja fiind pornit procesul de integrare in structurile ABB. Analiza geografica a activitatii indica faputul ca in Europa rezultatele s-au imbunatatit cu 10% (22% calculat in moneda nord-americana), ca urmare a cresterilor ce au avut loc in Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Spania si Franta. Din punct de vedere structural, divizia de solutii pentru utilitati a avut o evolutie eterogena, cel mai puternic impuls fiind dat de integrarea retelelor de energie regenerabila. In ceea ce priveste cererea de produse industriale, aceasta a sporit ca urmare a investitiilor in modernizarea proceselor. La randul sau, activitatea pe segmentele de transport si infrastructura a generat rezultate bune, in special pe fondul comenzilor vizand electrificarea CF. Prognozele pe termen scurt sunt relativ optimiste dat fiind faptul ca indicatorii macroeconomici din Europa si SUA se incadreaza pe un trend pozitiv, iar pentru China sunt estimate cresteri puternice. Piata globala are o tendinta ascendenta, in pofida diverselor incertitudini geopolitice, elementele care vor influenta semnificativ evolutia economica fiind constituite de pretul petrolului si cursul de schimb valutar. In Romania, ABB a anuntat pentru 2017 o cifra de afaceri de 160,5 milioane de lei, cu 24% mai mare fata de anul precedent. Dintre partenerii majori pe care ABB ii are in Romania se remarca Electrica, Transelectrica, Termoelectrica, Hidroelectrica, E-On, Enel, Cez etc., precum si cu firme importante din industria autohtona.
 

 

Din aceeasi categorie

05 Dec 06:00 | LEGRAND accelereaza cresterea, sustinuta fiind de noile investitii in centre de date
04 Dec 15:25 | SAGEMCOM livreaza 1,1 milioane contoare inteligente, in cel mai mare contract DEER
25 Noi 06:00 | EATON: Rezultate bune in trimestrul al treilea, marcate de accelerarea comenzilor
24 Noi 06:00 | SCHNEIDER: Avans organic puternic al vanzarilor si progres solid in sustenabilitate
20 Noi 06:20 | ENERGOTECH: Proiecte strategice in dezvoltare si obiective de consolidare EPC
19 Noi 13:03 | Grupul PPC: Investitii strategice de 10,1 miliarde euro in perioada 2026-2028
19 Noi 13:29 | Legrand si High Tech Clima au furnizat sisteme Zucchini la Catedrala Nationala
11 Noi 06:24 | Electrical Integration Systems are un portofoliu de lucrari de 8 milioane euro
07 Noi 06:00 | 3M: Crestere a marjei operationale si anunt de ajustare pozitiva a prognozelor anuale
05 Noi 06:00 | SIGNIFY: Progres in programul de sustenabilitate “Brighter Lives, Better World 2025”
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA