Luni, 28 Aprilie 2025
RO EN

AAIR: Este necesara elaborarea unui studiu de piata in domeniul automatizarilor

 
Horia Mihai Motit
Functia / Institutia: presedinte, Asociatia pentru Automatizari si Instrumentatie din Romania (AAIR);
Studii: doctor in stiinte tehnice, absolvent al Facultatii de Automatica si Calculatoare - Universitatea Politehnica din Bucuresti;
Experienta profesionala: peste 20 de ani activitate (in productie, cercetare, proiectare), in domeniile automatizarilor si instrumentatiei.
 
Asociatia pentru Automatizari si Instrumentatie din Romania (AAIR) este o organizatie profesionala ce reprezinta interesele specialistilor din domeniile respective, fiind infiintata in anul 1990. AAIR reuneste 75 de membri persoane juridice, dintre care 68 sunt societati comerciale, iar celelalte 7 sunt constituite de organisme de stat care au responsabilitati conexe domeniului de activitate al asociatiei sau facultati tehnice de profil.
 
- Care este valoarea pietei autohtone de automatizari si instrumentatie in anul 2010?
- Raspunsul la o asemenea intrebare poate fi dat in mod riguros numai dupa realizarea unui studiu de piata la nivel national. Din pacate, niciun organism de stat, cu atributii in acest sens, nu a fost interesat de problematica respectiva in ultimii 20 de ani si nu este nici in prezent. Un astfel de studiu reprezinta un fundament esential pentru elaborarea unei strategii nationale care sa determine directiile majore de evolutie in domeniile automatizarilor si instrumentatiei. Toate tarile cu economii dezvoltate au acest mod de abordare, aplicabilitatea politicii respective si in Romania fiind mult mai laborioasa, dar este obligatorie, ca singura metoda ce permite o dezvoltare durabila. AAIR si-a exprimat in mod permanent disponibilitatea de a participa, impreuna cu organismele de resort ale statului, la redactarea unui asemenea studiu si a unei strategii nationale specifice segmentelor in discutie. In ansamblu, estimez ca piata romaneasca de automatizari si instrumentantie are o valoare cuprinsa intre 320 si 420 milioane de euro pe an.
- Prezentati planurile asociatiei pentru 2011.
- AAIR a receptat toate efectele evolutiei industriei romanesti din ultimii 21 de ani. De la infiintare si pana in prezent, asociatia noastra constituie promotorul profesionalismului in Romania in domeniile automatizarilor si instrumentatiei. Dupa refluxul perioadei 2009 - 2010, in acest an au devenit sesizabile rezultatele eforturilor si perseverentei noastre. Astfel, in intervalul 10-12 mai a.c., am organizat, la Sala Palatului din Bucuresti, prima editie a «Targului de Automatizari & Instrumentatie si Echipamente de Laborator din Romania», intitulat RAILF 2011. Acest eveniment inlocuieste expozitia Romcontrola, pe care AAIR o organiza, anterior, impreuna cu Romexpo, insa din 2010 partenerii si-au declinat interesul pentru aceasta manifestare. De asemenea, am inceput organizarea celui de-al 19-lea simpozion AAIR, ce va avea loc pe 28 septembrie 2011, in cadrul centrului de afaceri Uzinexport Bucuresti, acesta constituind un eveniment anual traditional al asociatiei noastre. De asemenea, continuam promovarea noutatilor din domeniu, prin intermediul publicatiei "Automatizari si Instrumentatie", fondata in 1991.
- Care sunt principalele probleme specifice la nivel national?
- Principala problema pe care o intampinam in prezent este reprezentata de calificarea fortei de munca din domeniile automatizarilor si instrumentatiei, respectiv de lipsa specialistilor din bransa. Inflatia de diplome fara acoperire reala din punct de vedere al pregatirii profesionale, existenta in ultimii ani in Romania, creeaza dificultati majore firmelor care, dupa ce reusesc cu greu sa selecteze un tanar inginer absolvent al facultatilor de Automatica, trebuie sa-l instruiasca din fonduri proprii pentru a-l pregati la nivelul la care trebuia sa se afle in momentul absolvirii cursurilor universitare. In acest sens, AAIR a obtinut, in ultimul timp, acceptul unor institutii de invatamant superior de profil pentru colaborarea cu industria reala reprezentata de asociatie.

Din aceeasi categorie

15 Apr 14:44 | LICITATIE pentru lucrarile de instalatii din statiile Gutinas, Suceava si Rosiori
10 Apr 09:21 | Darcom Energy dezvolta un laborator fotovoltaic de ultima generatie, in Timisoara
27 Mar 06:13 | HIGH TECH CLIMA: Crestere de 40% a afacerilor din 2024, pana la 35 milioane euro
19 Mar 11:47 | KILOWAT: Cererea de panouri fotovoltaice s-a dublat in primele luni ale anului
05 Mar 11:08 | PROMELEK XXI: Afaceri de 46 milioane de euro in 2024, mai mari cu 5% fata de 2023
04 Mar 06:00 | SCHNEIDER: Flux de numerar de 4 miliarde euro pentru al doilea an consecutiv
27 Feb 06:00 | SIEMENS: Rezultatele promitatoare din trimestrul intai genereaza dinamica pozitiva
26 Feb 06:00 | LEGRAND: Crestere organica de 6,2% a vanzarilor in trimestrul al patrulea din 2024
20 Feb 06:00 | ABB a raportat vanzari in crestere cu 2% de aproape 33 miliarde USD in 2024
19 Feb 10:42 | GEWISS achizitioneaza majoritatea actiunilor Beghelli si anunta o oferta de delistare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA