Joi, 18 Septembrie 2025
RO EN

Un Centru national Multirol de 50 milioane euro va fi construit in Izvorani-Ilfov

Centrului national Multirol este un sediu miliar ce va fi ridicat in localitatea Izvorani, comuna Ciolpani (judetul Ilfov), in urma unei investitii de aproximativ 50 de milioane de euro, de catre Compania Nationala de Investitii (CNI), pentru Serviciul Roman de Informatii (SRI) - Unitatea Militara 0461 Bucuresti. Proiectul de Hotarare de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investitiei se afla in dezbatere publica pana spre finalul acestei luni.
Conform Notei de fundamentare a proiectului, Centrul national Multirol va avea o dezvoltare de tip pavilionara, ansamblul fiind amplasat la extremitatea sudica spre lacul Snagov, avand o deschidere catre zona de acces. Cladirile complexului formeaza un ansamblu de forma trapezoidala, cu deschiderea centrala axata pe accesul volumului principal, cladirea cu functiune de cazare. Ansamblul este format din volume distincte amplasate pavilionar si conectate prin cursive de inaltime parter, cu deschideri mari vitrate.
Ansamblul propus este format din 8 corpuri de cladire, si anume: camin de garnizoana (2S+P+3E, cu o suprafata desfasurata de 7.814 mp), cantina (S, 1.315 mp), sala multifunctionala (S+P, 3.281 mp), centru pentru relaxare si agrement (2S+P, 3.582 mp), sala de sport (P, 1.500 mp), cladire administrativa (S+P+1E, 1.548 mp), garaj pentru ambarcatiuni (S+P+1E, 3.789 mp) si punct de control acces (P, 280 mp).
Intregul complex va avea o suprafata construita de 10.983 mp si o arie desfasurata totala de 28.691 mp.
Durata de implementare a proiectului este prevazuta la 30 de luni, din care 6 pentru proiectare si 24 pentru executia lucrarilor.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea proiectului este de 246,93 milioane de lei (inclusiv TVA), din care valoarea lucrarilor de constructii-montaj ajunge la 151,2 milioane de lei. Finantarea este asigurata de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), prin CNI.

Din aceeasi categorie

12 Sep 12:01 | Guvernul a aprobat strategia de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului Baneasa
11 Sep 16:34 | DOUA asocieri de firme vor sa extinda Clinica de Ortopedie-Traumatologie Cluj
11 Sep 15:45 | LICITATIE de 35 mil. euro pentru lucrari la pavilioane in cazarma 1253 Caracal
11 Sep 14:04 | HIDROSERV si Electromontaj castiga lucrari de 98 mil. euro, modernizare CHE Stejaru
11 Sep 12:14 | IULIUS: Debut lucrari de 80 mil. euro, reamenajare ansamblu mixed-use Palas Iasi
11 Sep 11:57 | Opus Land Development va investi 200 milioane euro in noul cartier Cosmopolis Evolia
10 Sep 16:25 | Elsaco Electronic, contract major de reabilitare a retelei de termoficare din Arad
10 Sep 16:49 | Ghai Sant Ram investeste 130 milioane euro in dezvoltarea ansamblului Horizon City
10 Sep 16:19 | ELECTROMONTAJ liciteaza lucrari de 86 mil. euro, reabilitare amenajari de irigatii
10 Sep 14:31 | MJ: Credite de angajament, necesare pentru proiectarea Cartierului pentru Justitie
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA