Sâmbătă, 20 Septembrie 2025
RO EN

TRANSELECTRICA: Studiu de fezabilitate, linie de inalta tensiune in curent continuu

Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA a demarat procedurile pentru pregatirea proiectului de constructie a unei noi linii de inalta tensiune in curent continuu, care va asigura transportul energiei electrice din Romania pana in Ungaria. Proiectul a fost initiat in contextul in care Ministerul Energiei mizeaza pe dublarea productiei de energie provenite din surse regenerabile in urmatorii ani.
Astfel, Transelectrica a anuntat semnarea, alaturi de Abu Dhabi National Energy Company PJSC (TAQA), Meridiam SAS, E-Infra (Electrogrup Infrastructure SA) si Fluor Transworld, a unui Memorandum de intelegere pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate necesar realizarii unei linii de inalta tensiune in curent continuu si a statiilor de conversie pe teritoriul Romaniei (HVDC). 
In data 16 octombrie 2023, proiectul a fost depus de catre Transelectrica SA, impreuna cu MAVIR (Operatorul de transport al energiei electrice din Ungaria ), ca promotori, pentru includerea in editia 2024 in Planul de 10 ani de dezvoltare a Retelelor (TYNDP). Dupa etapa verificarii conditiilor de eligibilitate stabilite de ENTSO-E, proiectul va intra in etapa de analiza a beneficiilor si a costurilor la nivel european, proces care va fi realizat in cadrul ENTSO-E prin aplicarea unitara a aceleiasi metodologii si a acelorasi scenarii stabilite pentru estimarea evolutiei viitoare a productiei si a consumului de energie electrica la nivel european.
Potrivit unor estimari realizate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, studiul de fezabilitate urmeaza sa fie finalizat in urmatoarele 6 luni, acesta urmand a stabili capacitatea noii linii de inalta tensiune, care potrivit estimarilor ar urma sa coste peste trei miliarde de euro. In prezent, capacitatea de productie de energie regenerabila a Romaniei este de aproximativ 11.000 MW si pana in 2030 ar urma sa creasca cu alti 10.000 MW.
Potrivit lui Sebastian Burduja, Romania cauta investitori cu expertiza si sprijin financiar pentru a construi noua linie de inalta tensiune, care ar putea sa urmeze traseul gazoductului BRUA si sa lege sud-estul Romaniei de Ungaria.

Din aceeasi categorie

19 Sep 07:02 | MINISTERUL JUSTITIEI, intre proiecte ambitioase si constrangeri bugetare
12 Sep 12:01 | Guvernul a aprobat strategia de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului Baneasa
11 Sep 16:34 | DOUA asocieri de firme vor sa extinda Clinica de Ortopedie-Traumatologie Cluj
11 Sep 15:45 | LICITATIE de 35 mil. euro pentru lucrari la pavilioane in cazarma 1253 Caracal
11 Sep 14:04 | HIDROSERV si Electromontaj castiga lucrari de 98 mil. euro, modernizare CHE Stejaru
11 Sep 12:14 | IULIUS: Debut lucrari de 80 mil. euro, reamenajare ansamblu mixed-use Palas Iasi
11 Sep 11:57 | Opus Land Development va investi 200 milioane euro in noul cartier Cosmopolis Evolia
10 Sep 16:25 | Elsaco Electronic, contract major de reabilitare a retelei de termoficare din Arad
10 Sep 16:49 | Ghai Sant Ram investeste 130 milioane euro in dezvoltarea ansamblului Horizon City
10 Sep 16:19 | ELECTROMONTAJ liciteaza lucrari de 86 mil. euro, reabilitare amenajari de irigatii
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA