Luni, 22 Decembrie 2025
RO EN

TIMISOARA: Peste 21 milioane de lei pentru investitii in scoli

Fonduri totale de 21,7 milioane de lei vor fi utilizate pentru lucrarile de reabilitare a cladirilor unor unitati educationale din municipiul Timisoara, finantarea urmand a fi asigurata prin Programul Operational Regional. Astfel, pentru modernizarea Liceului Teoretic J.L. Calderon vor fi necesare fonduri de aproximativ 12 milioane de lei. Imobilul (D+P+2E), declarat monument istoric si arhitectural, este amplasat pe strada Pestalozzi nr. 14 - 16 si are o suprafata desfasurata de 5.000 mp. Vor fi executate lucrari de consolidare a structurii de rezistenta, refacere a acoperisului / instalatiilor, recompartimentare functionala (pereti / plansee), inlocuire a tamplariei interioare si exterioare, proiectul presupunand si operatiuni de finisare. Documentatia tehnica a fost intocmita de compania de consultanta Ise Performer, din Timisoara, termenul de realizare a investitiei fiind de 24 de luni.
Suma de 11,5 milioane de lei va fi alocata pentru lucrari de reconsolidare a imobilului in care functioneaza Liceul Teoretic Nikolaus Lenau (str. Gheorghe Lazar nr. 2). Totodata, proiectul prevede inlaturarea igrasiei subsolului si reabilitarea termica a unor elemente ale anvelopei cladirii. Suprafata desfasurata ce va fi modernizata este de 4.771 mp (D+P+2E). Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la obtinerea efectiva a finantarii. Planurile tehnice au fost intocmite de firma Subcontrol - Timisoara. Pentru refacerea cladirii Colegiului National C.D. Loga (D+P+2E), amplasata pe strada omonima, s-au prevazut fonduri de 11,2 milioane de lei, ce vor fi utilizate pentru realizarea unor lucrari similare celor de la Liceul Teoretic J.L. Calderon (pe o arie de 7.280 mp). Durata de executie a fost stabilita la 24 de luni de la inceperea procesului de renovare.
Pentru efectuarea unor reparatii capitale de reabilitare si pentru extinderea imobilului Scolii Generale nr. 29 (amplasata pe strada Martir Gogu Opre nr. 2) a fost alocata suma de 0,7 milioane de lei. Cladirea are un singur nivel si include doua corpuri. Proiectul prevede refacerea finisajelor, inlocuirea pardoselilor (montarea de parchet in salile de curs si de gresie pe holuri), consolidarea elementelor structurale degradate, repararea si stabilizarea sarpantei si inlocuirea tamplariei. De asemenea, tigla de pe acoperis va fi inlocuita, iar invelitoarea va fi asigurata cu sisteme de ventilare si parazapada, tabla galvanizata sau cu protectie multistrat la dolii, racorduri, jgheaburi si burlane, respectandu-se planurile tehnice originale. Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii a fost elaborata de firma Pronirox Construct, din Timisoara. Termenul de finalizare este stabilit pentru anul 2011.

Din aceeasi categorie

18 Dec 15:46 | Terminalul Aeroportului International Craiova de 100 mil. euro, inaugurat oficial
17 Dec 20:56 | Constructie spital Tarnaveni: competitie mare pentru un contract de 57 milioane euro
17 Dec 20:16 | Modernizare Stadion Unio Satu Mare: licitatie de peste 17 milioane de euro
17 Dec 14:30 | Greenvolt Group a vandut un proiect eolian de 253 MW catre Engie Romania
16 Dec 19:44 | PORR Construct desemnata sa construiasca noul spital de 70 mil. euro din Sectorul 6
16 Dec 17:14 | "Casa inimii" si Centrul de Arsi din Targu Mures, in atentia Ministrului Sanatatii
16 Dec 16:08 | CSCT a inaugurat terminalul multimodal din Portul Constanta Sud, construit de PORR
16 Dec 14:51 | TECNIC, EGIS si TPF liciteaza dirigentie de santier CNE Cernavoda pentru Unitatea 1
16 Dec 13:07 | A fost finalizat si predat Proiectul Tehnic pentru noul Centru de Simulare UMF Cluj
16 Dec 13:31 | Hubix investeste 20 de milioane de euro in proiectul rezidential Abito Pipera
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA