Duminică, 14 Decembrie 2025
RO EN

STK: PUZ aprobat pentru Green Square, investitie de 31 milioane euro in Cluj-Napoca

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat Planul Urbanistic Zonal propus de dezvoltatorul STK Properties pentru constructia ansamblului rezidential Green Square, in cartierul Buna Ziua. Investitia este evaluata la circa 31 milioane de euro.
Complexul va fi dezvoltat pe un teren cu suprafata de 1,9 hectare si va include doua cladiri cu spatii comerciale dispuse pe doua niveluri (P+Mz) si 6-8 etaje cu 240 de apartamente (cu 1-3 camere), cu o suprafata desfasurata de aproximativ 18.500 mp, si 624 de locuri pentru parcare. Zona comerciala va avea o suprafata de circa 17.500 mp si va include magazine, spatii pentru alimentatie publica, servicii financiare, farmacie si un centru modern de sport si fitness administrat de unul dintre operatorii de top care activeaza in Romania.
De asemenea, vor mai fi dezvoltate un parc (pe 5.000 mp) si o cresa (P+1E, cu suprafata totala de 1.500 mp), ce vor fi cedate cu titlu gratuit primariei Cluj-Napoca.
 
 
Potrivit dezvoltatorului, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) pentru constructia noilor apartamente este 0,95 adica populatia nou atrasa in zona este similara zonelor de case. Pentru blocurile de locuinte se va solicita certificarea BREEAM.
"Planul urbanistic zonal aduce o seama de propuneri privind regenerarea urbana a cartierului Buna Ziua, in ansamblul lui. Rezultatul implementarii acestui PUZ va fi crearea unui pol la nivelul cartierului, sustinut de spatii publice cu o puternica componenta de loisir urban si de diversitate functionala. Acest pol va deveni un centru de cartier si va fi deosebit prin faptul ca nu se va dezvolta pe adancimea parcelei, ci se va deschide spre strada Buna Ziua pe un front generos de 135 m, cu un parc public. Interventiile in zona de influenta a PUZ-ului vizeaza intarirea componentei pietonale si velo a circulatiei, prin crearea unor zone dedicate si eliminarea unor puncte conflictuale din punct de vedere al circulatiei", au precizat reprezentantii STK Properties.
Proiectul Green Square va fi dezvoltat, in parteneriat, de STK Properties si Emergent Real Estate SA, companii detinute in proportie de 83,33% si 99,99% de catre FIA STK Emergent.
 

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA