Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

RELUARE parteneriat cu BERD pentru finantare si construire Spital Regional in Brasov

Primaria Municipiului Brasov a reluat discutiile cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pentru constructia noului Spital Regional de Urgenta Brasov. O delegatie a institutiei financiare internationale a, condusa de doamna Venera Vlad, a efectuat o vizita la Brasov pentru a discuta cu primarul George Scripcaru despre viitorul acestui proiect.
"Am reluat discutiile cu reprezentantii BERD, care au finantat pregatirea documentatiei si, sper, in curand sa reluam parcursul pe care impreuna cu partenerii nostri il stabiliseram. Am hotarat, impreuna cu doamna Venera Vlad, ca in urmatoarea perioada sa avem o serie de discutii pentru identificarea de solutii de cofinantare a proiectului, iar cel tarziu din februarie sa reluam acest parteneriat. Avem indicatorii tehnico-economici si studiul de fezabilitate aprobate inca din 2021, va trebui sa actualizam aceste documente, si ma bucur ca BERD s-a angajat sa sprijine financiar si aceasta procedura. Voi avea, in perioada urmatoare, o discutie cu doamna comisar european Roxana Manzatu, pentru a vedea daca exista variante de cofinantare a construirii acestui spital cu fonduri europene nerambursabile. De asemenea, vom discuta si la nivelul viitorului Guvern pentru a primi sprijinul in vederea realizarii acestui proiect major pentru cresterea calitatii serviciilor in sanatatea publica brasoveana si din intreaga regiune. Este unul dintre proiectele de care Brasovul are mare nevoie si am incredere ca intreaga comunitate brasoveana va sprijini realizarea lui", a declarat primarul George Scripcaru.
Venera Vlad a spus ca BERD este interesata, in continuare, de reluarea proiectului sub forma unui parteneriat public-privat, mai ales ca exista aprobata o finantare nerambursabila din partea bancii pentru realizarea documentatiei necesare. Prin acest parteneriat (public-privat) se va finanta si construi spitalul regional.
 
 
"La nivelul bancii am avut mai multe discutii, iar eu am insistat sa pastram alocarea pentru Brasov, mai ales ca este un proiect ce are toate sansele sa devina un model de buna practica. Ma bucur ca a existat un acord pe aceasta tema, iar acum putem relua foarte repede parteneriatul, inclusiv partea de finantare din partea bancii pentru pregatirea documentatiei necesare in vederea identificarii partenerului care va trebui sa asigure finantarea si construirea spitalului. Am incredere ca viitorul guvern se va implica si va sprijini acest demers, mai ales ca, prin acest proiect, Guvernul Romaniei are ocazia sa demonstreze implicarea in realizarea unor astfel de investitii majore pentru calitatea vietii cetatenilor, prin intermediul parteneriatelor public-private", a precizat reprezentanta BERD, Venera Vlad.
In conformitate cu studiul de fezabilitate aprobat de Consiliul Local, viitorul spital va avea 31 sectii, 77 de specialitati, 26 sali de operatii, 972 de paturi - din care 56 pentru spitalizarea de zi, o capacitate de 370.000 de pacienti pe an, atat spitalizati, cat si cei tratati in ambulatoriu, precum si cele mai noi aparate si echipamente medicale din Romania.
 
 
Consortiul de firme care a lucrat la elaborarea studiului de fezabilitate este format din companiile PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY) si Clifford Chance LLP.
Conform documentatiei, vor fi construite o cladire principala, cu o suprafata desfasurata de circa 141.000 mp) si una pentru servicii tehnice (11.000 mp, pe doua niveluri si cu panouri fotovoltaice pe acoperis). De asemenea, se vor amenaja o parcare de circa 41.500 mp, cu o capacitate de 1.410 vehicule si un parc de agrement de circa 10.000 mp. Ansamblul va fi dotat cu un parc fotovoltaic de aproximativ 7.500 mp, cu o putere generata de circa 1.850 MWh/an.
Conform estimarilor anterioare, termenul pentru inaugurarea spitalului este prevazut in 2028, constructia lui fiind evaluata la 440 de milioane de euro, iar valoarea echipamentelor, aparatelor si dotarilor medicale, la 50 de milioane de euro.

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA