Vineri, 12 Septembrie 2025
RO EN

REDPORT achizitioneaza 10.800 mp de teren in zona Petrom City pentru dezvoltare

Redport Capital, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori rezidentiali autohtoni activi in zona de nord a Bucurestiului, a achizitionat 10.800 de metri patrati de teren si 4.700 de metri patrati de depozite intr-o tranzactie cu o valoare de 3,2 milioane de euro, vanzatorul fiind reprezentat de HAVI Logistics, una dintre cele mai mari companii de transport si logistica de pe plan local.
Terenul si depozitele aferente sunt amplasate in imediata vecinatate a The Level Apartments, proiect rezidential premium dezvoltat de Redport Capital in nordul Bucurestiului, in zona Petrom City. Cele 130 de apartamente din faza a doua a proiectului au fost finalizate recent si sunt in curs de livrare, fiind vandute in procent de aproximativ 95%. In total, The Level Apartments a insumat 175 de apartamente in urma unor investitii de 16 milioane de euro.
”Continuam investitiile intr-o zona pe care practic am pariat primii, in 2017, prin demararea primei faze din The Level Apartments. Am achizitionat astfel o noua proprietate, care va intari pozitia grupului Redport pe piata, oferindu-ne noi oportunitati de dezvoltare pe termen lung, prin care vom asigura randamente solide pentru partenerii si investitorii nostri. Credem in potentialul pietei rezidentiale locale si vom continua sa ne concentram pe nevoile clientilor finali si sa aducem permanent inovatie in proiectele noastre”, a declarat Cosmin Savu-Cristescu, managing director si actionar majoritar al grupului Redport.
Compania a fost asistata in tranzactie de consultantul imobiliar SVN Romania si de Popovici Nitu Stoica & Asociatii, printr-o echipa coordonata de Valentin Creata, in ceea ce priveste aspectele legale. Havi Logistics a fost asistata de compania de consultanta imobiliara Colliers International si de Musat & Asociatii pe componenta legala.
”Suntem la a patra tranzactie semnificativa in zona Straulesti – Petrom City, care va deveni unul dintre principalii poli de dezvoltare imobiliara din Bucuresti, cu numeroase proiecte de prestigiu anuntate. Peste 5.000 de unitati locative ar putea fi dezvoltate in zona iar Redport Capital a luat deja o optiune serioasa inspre a fi una dintre principalele companii care vor regenera urban aceasta vasta zona a Capitalei,” a declarat Andrei Sarbu, CEO SVN Romania.
Grupul Redport a fost fondat in 2016 si reprezinta un grup de companii specializate in constructii, investitii, dezvoltare si management de proiecte imobiliare. Compania a finalizat pana in prezent proiectele The Level Apartments I si The Level Apartments II si a mai achizitionat recent si un teren de peste 4.000 de metri patrati de la Antrepriza Constructii Montaj nr. 4 Bucuresti, amplasat in aceeasi zona cu The Level Apartments. Cosmin Savu-Cristescu este si fondator al societatii de investitii imobiliare ENCORE Capital Trust SA.
SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucatori activi pe piata de consultanta imobiliara din Romania si liderul detasat al segmentului rezidential. Compania are si trei birouri regionale, in Brasov, Cluj – Napoca si Covasna si mai desfasoara activitati si in Constanta, Sibiu si Oradea. SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni, in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.

Din aceeasi categorie

01 Aug 18:11 | Delgaz Grid a primit 52 oferte pentru lucrari de modernizare retele de 357 mil. euro
01 Aug 17:38 | OMV Petrom: BS Recycling si TSG castiga lucrari de inchidere sonde de 108 mil. euro
01 Aug 14:34 | LICITATIE de 28 milioane euro pentru constructia AquaPark Transilvania Terme Tasnad
01 Aug 13:30 | HIDROELECTRICA: Golire controlata a acumularii Vidraru, pentru retehnologizare
31 Iul 13:11 | DAIO, MEDOS si 3TI asigura supervizare lucrari de modernizare la Depoul Dacia, Iasi
31 Iul 13:31 | OPTIM Project Management si Fundatia Metropolis construiesc un Spital de Psihiatrie
31 Iul 13:08 | INCEPE constructia noii unitati de productie de 12.000 mp, Diehl Aviation din Craiova
31 Iul 12:59 | PORR Romania va construi Faza 2 a parcului eolian VIFOR Buzau, cu 42 turbine Vestas
30 Iul 13:03 | CDS, Daroconstruct si Prima Construct construiesc campusul dual AGRITECH Iasi
30 Iul 13:05 | PPF Real Estate atinge nivelul zero al constructiei ARC, proiect de 70 milioane euro
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA