Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

PROIECTE: Se cauta constructor pentru parcari de 10 milioane de euro

Licitatii in valoare de 45 milioane de lei (10 milioane de euro) vor fi organizate pentru atribuirea lucrarilor de executie a unor parcari supraetajate, finantarile pentru cele doua proiecte vizate urmand a proveni din fonduri europene nerambursabile, respectiv dintr-un parteneriat public-privat (PPP). Investitiile vor fi realizate in Brasov si Oradea. Primul dintre obiective este implementat de autoritatile locale din Brasov, avand o valoare estimata la 19,06 milioane de lei. „Lucrarile propriu-zise prevad realizarea unei parcari supraetajate (4S+P+1E+E2-tehnic) pe strada Pietii, in proximitatea Spitalului Militar de Urgenta «Regina Maria». Proiectul, ce va fi implementat in termen de 24 de luni, prevede crearea a 306 locuri de parcare, dispuse proportional pe cele sapte niveluri. Avand in vedere faptul ca procedura de atribuire a fost organizata offline - ofertele putand fi transmise pana la data de 3 iulie a.c. -, in prezent ne aflam in etapa de evaluare a documentatiilor primite, la finalul careia vom desemna o companie de antrepriza, care va trebui sa finalizeze proiectul cel tarziu in luna septembrie 2015”, a declarat Attila Radnoti, director executiv al Directie Tehnice din cadrul Primariei Brasov.   
Cea de-a doua parcare, ce va fi amplasata in Piata Independetei din municipiul Oradea, este finantata printr-un parteneriat public-privat intre autoritatile locale si societatea RDS-RCS, avand o valoare estimata la 26,6 milioane de lei. Licitatia pentru executia lucrarilor urmeaza a fi reluata in curand, deoarece a fost anulata pe fondul neconformitatii ofertelor depuse de antreprenorii ce au participat la procedura organizata in luna aprilie 2013. Cele patru documentatii, ce au apartinut companiei Constructii Bihor SA, respectiv consortiilor formate din Rost Construct - Enicos SpA - GM Construzioni Generali SpA - Cosiam, Verbau Romania - Grup Energoinstal SA - Imsat Service Cluj SA si Proms Concept Group - Comnord SA, nu s-au conformat cerintelor tehnice ale proiectului. Compania ce va adjudeca acest contract va trebui sa edifice, in termen de 18 luni, o parcare subterana pe trei niveluri, cu o arie de 4.400 mp si o capacitate de 400 de locuri. Informatii suplimentare, la www.oradea.ro sau www.brasovcity.ro
 

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA