Duminică, 21 Decembrie 2025
RO EN

BERD: Program de finantare EEFF, in valoare de 80 de milioane de euro

Uniunea Europeana, prin Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), a creat programul comun denumit Facilitatea de Finantare pentru Eficienta Energetica UE/BERD (EEFF), ce are ca scop promovarea investitiilor in domeniul eficientei energetice pentru sectorul privat din Romania, prin intermediul unor banci partenere locale. BERD este detinuta de 61 de tari si doua institutii interguvernamentale, sprijinind dezvoltarea economiilor de piata si a democratiei in tarile din Europa Centrala si Asia Centrala. Cu ajutorul acestei facilitati, companiile romanesti pot contracta imprumuturi de pana la 2,5 milioane de euro pentru investitii ce vizeaza eficientizarea consumului energetic, beneficiind de un grant de 15% din partea UE, la finalizarea cu succes a proiectului. Pe langa finantare, firmele beneficiaza de consultanta tehnica gratuita, asigurata tot din fonduri europene si realizata de Tractebel Engineering (GDF SUEZ), companie de consultanta si proiectare in domeniul energiei si infrastructurii care gestioneaza programul EEFF in Romania, avand un contract cu BERD. Programul este unul de tip «fast-track», cu birocratie minima, pentru derularea rapida a operatiunilor. Pana in prezent, 42 de societati din tara noastra au accesat aproximativ 34 milioane de euro pentru investitii in eficienta energetica, alte proiecte, in valoare de 15 milioane de euro fiind acum in derulare. Recent, OTP Bank si Raiffeisen Bank au devenit institutii participante la acest program, alaturi de BCR, BRD, Banca Transilvania si CEC Bank. Toate fondurile aprobate, respectiv 80 de milioane de euro, sunt alocate in acest moment celor 6 unitati bancare, alte 12 milioane de euro, din fonduri nerambursabile, urmand sa fie oferite companiilor beneficiare sub forma de granturi pentru a sprijini efortul investitional. Fondurile EEFF se pot folosi pentru investitii in echipamente, tehnologii sau reabilitarea cladirilor, cu scopul de a-si imbunatati eficienta energetica, prin intermediul acestora estimandu-se economisirea a 687,000 MWh/an. Proiectul se poate aplica si in domeniul constructiilor sau in cel al tamplariei termoizolante, un exemplu de implementare fiind reprezentat de relocarea si modernizarea spatiului de productie al companiei Cemacon (judetul Salaj), specializata in productia de blocuri ceramice. Valoarea totala a investitiei a fost de 12,7 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro au fost obtinuti prin intermediul EEFF. Proiectul a presupus reducerea consumului de energie si a gazelor cu efect de sera cu mai mult de o patrime din total, in conditiile in care vechea fabrica din Zalau afecta foarte mult mediul. Informatii suplimentare, la www.eeff.ro

Din aceeasi categorie

18 Dec 15:46 | Terminalul Aeroportului International Craiova de 100 mil. euro, inaugurat oficial
17 Dec 20:56 | Constructie spital Tarnaveni: competitie mare pentru un contract de 57 milioane euro
17 Dec 20:16 | Modernizare Stadion Unio Satu Mare: licitatie de peste 17 milioane de euro
17 Dec 14:30 | Greenvolt Group a vandut un proiect eolian de 253 MW catre Engie Romania
16 Dec 19:44 | PORR Construct desemnata sa construiasca noul spital de 70 mil. euro din Sectorul 6
16 Dec 17:14 | "Casa inimii" si Centrul de Arsi din Targu Mures, in atentia Ministrului Sanatatii
16 Dec 16:08 | CSCT a inaugurat terminalul multimodal din Portul Constanta Sud, construit de PORR
16 Dec 14:51 | TECNIC, EGIS si TPF liciteaza dirigentie de santier CNE Cernavoda pentru Unitatea 1
16 Dec 13:07 | A fost finalizat si predat Proiectul Tehnic pentru noul Centru de Simulare UMF Cluj
16 Dec 13:31 | Hubix investeste 20 de milioane de euro in proiectul rezidential Abito Pipera
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA