Sâmbătă, 20 Decembrie 2025
RO EN

POS MEDIU: Peste 147 milioane de euro pentru extinderea unor retele utilitare

In judetele Hunedoara (regiunea Valea Jiului) si Neamt vor fi realizate lucrari de extindere si reabilitare a retelelor de canalizare si alimentare cu apa, in valoare totala de 147,67 milioane de euro. Contractele de finantare pentru cele doua proiecte au fost semnate, recent, de reprezentantii Ministerului Mediului si Padurilor. "Semnarea contractelor reprezinta sfarsitul etapei de intocmire si finalizarea documentatiei, urmata apoi de faza de implementare propriu-zisa a proiectului si de absorbtia fondurilor. Prin Programul Operational Sectorial (POS) Mediu au fost semnate, pana in prezent, contracte insumand aproape 4 miliarde euro, Romania aflandu-se pe primul loc dintre cele 27 de state membre ale UE din acest punct de vedere. Din pacate, nu putem spune acelasi lucru despre absorbtia fondurilor", a declarat László Borbély, ministrul de resort. Primul proiect, care presupune executia de lucrari specifice in zona Vaii Jiului (judetul Hunedoara), va fi implementat in perioada 2011-2015, de catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara "Apa Valea Jiului". Valoarea totala a investitiei este de 40 milioane de euro (fara TVA), din care finantarea nerambursabila, asigurata din Fondul European de Coeziune, insumeaza 34 milioane de euro. Componentele proiectului vor fi implementate in conformitate cu strategia de achizitii publice, prin intermediul a sapte contracte de lucrari. Patru dintre acestea vizeaza extinderea /reabilitarea infrastructurii de distributie a apei si a sistemelor de canalizare in diferite zone, un document se refera la achizitia de echipamente, iar alte doua la asistenta tehnica pentru managementul proiectului si supervizarea lucrarilor. Cel de-al doilea proiect, care vizeaza zona judetului Neamt, va fi realizat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara "Aqua Neamt", timp de 34 luni incepand de la data semnarii contractului, respectiv pana in anul 2013. Valoarea totala a investitiei este de 107,67 milioane de euro (fara TVA), din care finantarea nerambursabila reprezinta 85,2 milioane de euro. Vor fi atribuite noua contracte (din care sapte de lucrari si doua de servicii). In ansamblu, pana in prezent, prin Axa Prioritara 1 a POS Mediu au fost aprobate 29 de proiecte, cu o valoare totala de 3,8 miliarde euro, din care nivelul eligibil este de 2,87 miliarde euro. Informatii suplimentare, la www.posmediu.ro

Din aceeasi categorie

18 Dec 15:46 | Terminalul Aeroportului International Craiova de 100 mil. euro, inaugurat oficial
17 Dec 20:56 | Constructie spital Tarnaveni: competitie mare pentru un contract de 57 milioane euro
17 Dec 20:16 | Modernizare Stadion Unio Satu Mare: licitatie de peste 17 milioane de euro
17 Dec 14:30 | Greenvolt Group a vandut un proiect eolian de 253 MW catre Engie Romania
16 Dec 19:44 | PORR Construct desemnata sa construiasca noul spital de 70 mil. euro din Sectorul 6
16 Dec 17:14 | "Casa inimii" si Centrul de Arsi din Targu Mures, in atentia Ministrului Sanatatii
16 Dec 16:08 | CSCT a inaugurat terminalul multimodal din Portul Constanta Sud, construit de PORR
16 Dec 14:51 | TECNIC, EGIS si TPF liciteaza dirigentie de santier CNE Cernavoda pentru Unitatea 1
16 Dec 13:07 | A fost finalizat si predat Proiectul Tehnic pentru noul Centru de Simulare UMF Cluj
16 Dec 13:31 | Hubix investeste 20 de milioane de euro in proiectul rezidential Abito Pipera
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA