Duminică, 15 Iunie 2025
RO EN

OMV Petrom si Romgaz vor investi 4 mld. euro in faza de dezvoltare a Neptun Deep

OMV Petrom si Romgaz vor investi pana la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului Neptun Deep, care va genera o productie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, inceperea productiei fiind estimata pentru anul 2027, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
Conform sursei citate, Planul de Dezvoltare a zacamintelor Domino si Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep a fost confirmat de Autoritatea de reglementare.
Totodata, planul final de dezvoltare a zacamintelor comerciale Domino si Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep a fost confirmat de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, potrivit OMV Petrom. Prin urmare, proiectul Neptun Deep intra in faza de dezvoltare, care presupune atat atribuirea contractelor, cat si executarea activitatilor de foraj si construire a infrastructurii necesare pentru extractia gazelor naturale.
"Odata cu confirmarea Planului de Dezvoltare, proiectul Neptun Deep trece in faza de implementare tehnica. Avem o echipa dedicata cu o experienta de zeci de ani in dezvoltarea unor proiecte de o asemenea importanta si complexitate. Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona romaneasca a Marii Negre, va contribui la securitatea energetica a Romaniei si la bunastarea tarii. Multumim tuturor partenerilor implicati in proiect, inclusiv autoritatilor romane si asteptam cu nerabdare continuarea colaborarii", a afirmat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Conform sursei citate, infrastructura necesara pentru dezvoltarea zacamintelor offshore de gaze naturale Domino si Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de productie submarine si reteaua de conducte colectoare asociate, o platforma offshore, conducta principala de gaze catre Tuzla si o statie de masurare a gazelor.
"Platforma isi genereaza propria energie electrica, functionand la cele mai inalte standarde de siguranta si protectie a mediului. Platforma offshore, sondele si zacamintele vor fi operate de la distanta, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acesta permite optimizarea proceselor si va contribui la imbunatatirea performantei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic si minimizarea emisiilor", se mai precizeaza in comunicat.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep in 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si in tarile invecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinarii, sub doua branduri, OMV si Petrom.
OMV Petrom este o companie in care actionarii romani detin peste 42% din actiuni (din care statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 20,7%, iar 21,7% sunt detinute de fondurile de pensii din Romania, la care se adauga aproape 500.000 de investitori individuali si alte entitati romanesti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51,2% din actiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt detinute de alti investitori straini. Din totalul actiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti si la Bursa de Valori din Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentand taxe, impozite si dividende platite in perioada 2005 - 2022. In aceeasi perioada, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. In anul 2022 impozitele platite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale Romaniei. Pentru informatii suplimentare, click aici!

Din aceeasi categorie

10 Iun 18:18 | ARHI BOX va proiecta noul aquapark de 14 milioane euro din Ocna Mures, Alba
10 Iun 14:03 | KESZ si SDC Proiect finalizeaza structura Institutului de Cercetare in AI din Cluj
09 Iun 07:23 | ONV LAW: Necesar de pana la 200 miliarde euro pentru modernizarea Romaniei
06 Iun 13:24 | PS4: Simulare CDS pentru nou bazin de inot olimpic si complex educational-sportiv
06 Iun 13:32 | Constructia noului aquapark din Baia Mare, finantata din credit bancar si fonduri UE
05 Iun 15:33 | CGMB aproba modernizarea integrala cu 200 mil. euro a depourilor Colentina si Titan
05 Iun 14:36 | CONEST & ARTHENIS: Avans constructie 7 blocuri cu locuinte NZEB pentru tineri, Iasi
05 Iun 14:49 | Constructii Erbasu dezvolta propria statie de reciclare a deseurilor din constructii
05 Iun 13:43 | UTI CFM a modernizat instalatiile electrice ale Hidrocentralei Portile de Fier I
05 Iun 11:24 | RELUARE licitatie servicii Owner's Engineer unitati de cogenerare la CTE Progresu
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA