Duminică, 15 Iunie 2025
RO EN

OIL TERMINAL: 7 companii concureaza pentru construirea noului terminal de bitum

Ministerul Energiei a primit sapte oferte de la investitori privati pentru realizarea unui parteneriat in vederea crearii unui terminal de bitum in Portul Constanta, potrivit Agerpres.
"Ministerul Energiei sprijina o initiativa cheie pentru abordarea eficienta a crizei bitumului in Romania si pozitionarea tarii ca lider regional pe piata terminalelor de bitum. Confruntandu-se cu o productie interna de bitum care acopera doar 20% din necesar, Ministerul se angajeaza sa sustina diversificarea activitatilor Oil Terminal SA, inclusiv prin dezvoltarea unui terminal de bitum la Portul Constanta", se precizeaza intr-un comunicat al institutiei.
Potrivit sursei citate, societatea Oil Terminal a purtat discutii si a asigurat vizite in teren pentru investitorii interesati, solicitandu-le tuturor sa depuna oferte privind constituirea unui parteneriat pana la data de 20 decembrie 2023, indicandu-le elementele principale ce trebuie incluse in oferta si criteriile de evaluare ale acestora. Pana la data limita, 7 dintre cele 8 firme inscrise in procedura publica au prezentat ofertele lor pentru parteneriat, respectiv: Socar Petroleum SA, Takida Terminal SRL, Frial SA, OMV Petrom SA, Vitaro Energy SRL, Trafigura Pte Ltd si Euronova Energies SA.
"Ne asumam un rol activ in redefinirea peisajului energetic al Romaniei. Prin acest proiect ambitios, nu doar ca intarim o companie strategica, asa cum este OIL Terminal, dar si consolidam o intreaga industrie a materialelor de constructii si a transporturilor in Romania. Demersul nostru reprezinta un pilon central in asigurarea unei economii durabile si a unei securitati energetice si economice robuste, in special in contextul tensiunilor geopolitice actuale", a afirmat ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja.
Urmatoarea procedura de selectie reprezinta o etapa critica in implementarea strategiei de dezvoltare si a planului de administrare in perioada 2023-2027 a Oil Terminal SA. Decizia finala privind selectia partenerului va fi luata dupa o evaluare atenta, transparenta si corecta, bazata pe regulile privind societatile listate la bursa, avand drept scop impulsionarea economiei si a industriei nationale, precum si asigurarea unei pozitii solide a Romaniei pe piata regionala de bitum, precizeaza ME.
Acest terminal de bitum va fi amplasat pe actuala platforma a Sectiei Platforma Port, situata in incinta Portului Constanta, Dana 69, pentru care Oil Terminal are incheiat un contract de inchiriere cu Administratia Porturilor Maritime Constanta. Pozitionarea strategica a platformei pe care se va construi terminalul de bitum constituie un avantaj imbatabil prin accesul la toate caile de transport (maritim, feroviar si rutier).
Oil Terminal SA Constanta, infiintata in baza Legii 15/1990 si Hotararii de Guvern nr. 1200/1990, este o societate publica listata la Bursa de Valori Bucuresti din 1998, cu un capital social de 299,7 milioane de lei. Specializata in servicii de manipulare si depozitare pentru titei si produse petroliere, compania detine acorduri de concesiune pentru exploatarea infrastructurilor critice si este strategic situata la intersectia importantelor coridoare de transport. Cu o experienta de peste 125 de ani, Oil Terminal dispune de facilitati extinse, inclusiv 7 dane operative in Portul Constanta si 3 depozite cu o capacitate totala de 1,4 milioane m3.

Din aceeasi categorie

10 Iun 18:18 | ARHI BOX va proiecta noul aquapark de 14 milioane euro din Ocna Mures, Alba
10 Iun 14:03 | KESZ si SDC Proiect finalizeaza structura Institutului de Cercetare in AI din Cluj
09 Iun 07:23 | ONV LAW: Necesar de pana la 200 miliarde euro pentru modernizarea Romaniei
06 Iun 13:24 | PS4: Simulare CDS pentru nou bazin de inot olimpic si complex educational-sportiv
06 Iun 13:32 | Constructia noului aquapark din Baia Mare, finantata din credit bancar si fonduri UE
05 Iun 15:33 | CGMB aproba modernizarea integrala cu 200 mil. euro a depourilor Colentina si Titan
05 Iun 14:36 | CONEST & ARTHENIS: Avans constructie 7 blocuri cu locuinte NZEB pentru tineri, Iasi
05 Iun 14:49 | Constructii Erbasu dezvolta propria statie de reciclare a deseurilor din constructii
05 Iun 13:43 | UTI CFM a modernizat instalatiile electrice ale Hidrocentralei Portile de Fier I
05 Iun 11:24 | RELUARE licitatie servicii Owner's Engineer unitati de cogenerare la CTE Progresu
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA