Vineri, 19 Decembrie 2025
RO EN

MARAMURES: Cel mai mare proiect din judet se va derula intre 2012 si 2015

In curand, in noua localitati aflate pe raza judetului Maramures vor fi initiate lucrarile de extindere si reabilitare a infrastructirii de apa, contractul de finantare fiind semnat, recent, de reprezentantii autoritatilor locale si cei ai Ministerului Mediului si Padurilor (MMP). Proiectul, a carui valoare se situeaza la 150 milioane de euro, va fi implementat in intervalul 2012-2015, finantarea fiind asigurata in cea mai mare parte (peste 92 milioane de euro) din fonduri nerambursabile - prin Programul Operational Sectorial (POS) Mediu - si din surse de la bugetul central. Conform documentatiei tehnice aferente, investitia prevede reabilitarea si extinderea sistemului de distributie si tratare a apei si a celui de colectare si epurare a apelor uzate, precum si executia obiectivelor aferente (statii de pompare, rezervoare, statii de tratare a apei potabile), concomitent cu extinderea retelei de canalizare. Localitatile ce vor beneficia de noile servicii sunt: Baia Mare (unde vor fi alocate fonduri de 48 milioane de euro), Baia Sprie (2,7 milioane de euro), Tautii-Magheraus (2,5 milioane de euro), Sighetu Marmatiei (21,6 milioane de euro), Borsa (17,8 milioane de euro), Viseu de Sus (5,9 milioane de euro), Targu Lapus (6,9 milioane de euro), Seini (7,9 milioane de euro) si Cavnic (6,3 milioane euro). Investitia va fi administrata de societatea Vital SA, al carei principal actionar este Primaria municipiului Baia Mare, ce va stabili etapele de realizare a lucrarilor. Serviciile de asistenta tehnica pentru managementul proiectului sunt asigurate de compania Romair Consulting (Bucuresti), contractul respectiv avand o valoare de 1,64 milioane de euro. Informatii suplimentare, la www.mmediu.ro sau www.cjmaramures.ro

Din aceeasi categorie

18 Dec 15:46 | Terminalul Aeroportului International Craiova de 100 mil. euro, inaugurat oficial
17 Dec 20:56 | Constructie spital Tarnaveni: competitie mare pentru un contract de 57 milioane euro
17 Dec 20:16 | Modernizare Stadion Unio Satu Mare: licitatie de peste 17 milioane de euro
17 Dec 14:30 | Greenvolt Group a vandut un proiect eolian de 253 MW catre Engie Romania
16 Dec 19:44 | PORR Construct desemnata sa construiasca noul spital de 70 mil. euro din Sectorul 6
16 Dec 17:14 | "Casa inimii" si Centrul de Arsi din Targu Mures, in atentia Ministrului Sanatatii
16 Dec 16:08 | CSCT a inaugurat terminalul multimodal din Portul Constanta Sud, construit de PORR
16 Dec 14:51 | TECNIC, EGIS si TPF liciteaza dirigentie de santier CNE Cernavoda pentru Unitatea 1
16 Dec 13:07 | A fost finalizat si predat Proiectul Tehnic pentru noul Centru de Simulare UMF Cluj
16 Dec 13:31 | Hubix investeste 20 de milioane de euro in proiectul rezidential Abito Pipera
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA