Vineri, 31 Octombrie 2025
RO EN

INVESTITII: Proiecte noi de birouri, in valoare de 32 milioane de euro

Trei centre de afaceri in valoare totala de aproximativ 32 milioane de euro urmeaza sa fie construite in judetele Bihor, Brasov si Suceava, doua dintre lucrari fiind deja contractate, iar cea de-a treia urmand a fi licitata la sfarsitul lunii aprilie 2014. Ofertele pentru executia cladirii de birouri denumite "Club Bucovina", ce va fi realizata la Gura Humorului (in judetul Suceava), vor fi atribuite, astfel, la data de 28 aprilie, perioada de implementare a proiectului fiind de 15 luni de la data contractarii efective a acestuia. Valoarea investitiei este de circa 5,4 milioane de euro, suma obtinuta prin Programul Operational Regional (POR). Ofertele pot fi transmise la sediul autoritatii contractante, compania Lucosilv, din localitatea Braiesti. O alta cladire de birouri va fi construita de antreprenorul Con-A, din Sibiu. Proiectul va fi realizat in cartierul brasovean Bartolomeu Nord, pe o suprafata de 18.000 mp si are o valoare totala de 11,7 milioane de euro. Termenul de executie este stabilit pentru 20 de luni de la data atribuirii contractului. Cel de-al treilea centru de afaceri va fi realizat la Oradea de compania maghiara Kesz Epito Es Szerelo. Termenul de finalizare a investitiei este stabilit in luna octombrie 2014. Cladirea (D+P+5E+E6-tehnic) va avea o suprafata utila de 16.000 mp si o valoare de aproximativ 15 milioane de euro. Finantarea va fi asigurata in proportie de 70% din fonduri nerambursabile (din care 90% din Fondul European de Dezvoltare Regionala si 10% de la bugetul national), diferenta de 30% urmand a fi suportata de catre beneficiar.

Din aceeasi categorie

30 Oct 11:25 | Cosmopolis Evolia: 143 de vile se construiesc in prima etapa de dezvoltare
30 Oct 11:16 | TERRATEST si POPP, implicate in constructia Centrului Comercial RIVUS, Cluj-Napoca
29 Oct 10:53 | C&W Echinox: Proiecte de retail de 700.000 mp se afla in proiectare si constructie
28 Oct 12:19 | Schneider Electric: Electrificarea ar putea economisi Europei 250 miliarde euro/an
28 Oct 10:34 | Studium Green si grupul Altex vor dezvolta un parc de retail de 200.000 mp in Jilava
27 Oct 14:01 | Greenvolt Next inaugureaza o centrala fotovoltaica cu stocare de energie in Buftea
27 Oct 11:33 | PRIMA Development demareaza lucrarile la faza a doua a ansamblului PRIMA Astera
24 Oct 15:41 | DORNIER si HILL: Consultanta pentru CTE Progresu, Grozavesti si Bucuresti Sud
24 Oct 14:28 | PPC Renewables Romania extinde cu 85 MW parcul eolian Deleni din judetul Vaslui
23 Oct 16:21 | InteRo Property va finaliza faza 1 a Pajurei 3 Residence in urmatoarele 10 luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA