Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

Investitii de 80 milioane euro pentru construirea terminalului T4 la Aeroportul Iasi

Consiliul Judetean Iasi a aprobat ieri, in sedinta, Scenariul 2 din Master Planul Integrat pentru dezvoltarea Aeroportului International Iasi, ce prevede construirea unui nou terminal, T4, si extinderea parcarii. Proiectul, intitulat "Construirea de facilitati suplimentare si cresterea capacitatii de procesare a terminalelor existente din amplasamentul actual", are o valoare estimata la 80 de milioane de euro, din care 75% sunt fonduri nerambursabile, ce vor fi alocate prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM).
Terminalul T4 va fi construit intre actualul T3 si hangarul Aerostar, pe trei niveluri, cu posibilitate de imbarcare in aeronava prin poduri suspendate. Va avea sapte porti de imbarcare si o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, pana in 2045. Termenul de finalizare a lucrarilor este stabilit in luna decembrie 2023, restul proiectului urmand a fi implementat etapizat.
Noua constructie va fi legata de o serie de facilitati (hoteluri, restaurante), iar proiect de dezvoltare a aeroportului va acoperi nevoile sale in urmatorii 20 de ani.
 
 

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA