Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

Impact Developer: Lucrari de constructii de 12 milioane euro, la Greenfield Plaza

Impact Developer & Contractor a inceput lucrarile de construire la a patra faza de dezvoltare a ansamblului rezidential Greenfield Baneasa. Aceasta va cuprinde primul proiect comercial al Impact, Greenfield Plaza, cu 7.258 mp de spatii pentru comert si servicii si 1.184 mp spatii de birouri. Intreg proiectul are o valoare de 12 milioane de Euro si va fi construit cu RCTI COMPANY S.R.L. cu care Impact a semnat un contract in valoare de 7,5 mil. Euro.
Faza autorizata vizeaza cel mai mare centru comunitar dedicat unei comunitati rezidentiale si completeaza un mini-oras in devenire. Proiectat in mod sustenabil si cu grija fata de mediu, Greenfield Plaza, dezvoltat pe o suprafata de 21.496 mp, include 2 cladiri cu regim de inaltime S+P+1E si P +2E+E.th., peste 200 locuri de parcare si va fi finalizat in a doua jumatate a anului 2021. Intreg proiectul cuprinde: un strip mall, un impresionant spatiu de wellness dotat cu sala de sport, SPA-uri, teren de tenis, bazin semiolimpic si piscina interioara si exterioara si o cladire proprie de birouri
In cadrul centrului comercial vor fi disponibile spre inchiriere, spatii care cumuleaza 6.730 mp. Obiectivul este de a pune la dispozitia publicului urmatoarele facilitati: supermarket Mega Image, farmacie, restaurant, pub, brutarie si servicii premium: curatatorie, coafor, salon de cosmetica, loc de joaca, schimb valutar, banca, agentie de turism. Investitia totala a companiei se ridica la 12 mil. Euro si nu urmareste un randament comercial direct, ci cresterea calitatii vietii rezidentilor.
Cea mai mare atractie va fi zona de fitness si SPA, ce va include: sala de fitness, o piscina interioara si una exterioara, cu terasa si loc pentru plaja, piscina pentru copii, bazin semi-olimpic, sala de hidromasaj, sala de masaj, terenuri squash, bar, sala de spinning si teren de tenis, cu gazon. Cele trei piscine vor beneficia de apa incalzita cu solutii regenerabile, in acord cu directia companiei de a implementa solutii green pentru un smart city.
Toate functiunile din centrul comunitar Greenfield se adreseaza atat rezidentilor, cat si publicului larg si va deveni punct de atractie pentru shopping, relaxare si agrement.
Tot in cadrul centrului comunitar Greenfield figureaza cele doua institutii de invatamant de stat, dezvoltate intr-un parteneriat public privat cu municipalitatea Sectorului 1, cu o capacitate considerabila: 780 de copii in ciclul gimnazial si 150 de copii la gradinita. Terenul de 9.620 mp, pe care vor incepe lucrarile de construire si proiectul de arhitectura, in valoare de 1,75 mil. Euro au fost deja donate municipalitatii, iar Primaria Sectorului 1 va incepe lucrarile de construire pana la finalul anului 2020, termenul de punere in functiune urmand a fi comunicat de catre Primarie.
Un alt punct important in cadrul centrului comunitar il reprezinta cel mai modern terminal STB, de unde vor pleca autobuze al caror traseu va lega cartierul Greenfield de Piata Presei si zona centrala a capitalei. In prezent, functioneaza deja linia STB 204 care leaga cartierul de terminalul Straulesti. Terenul necesar terminalului STB din Greenfield, cu o suprafata de 1.400 mp, este pus la dispozitie de Impact, cu contract de comodat pe durata nedeterminata si cu titlu gratuit, catre STB (Societatea de Transport Bucuresti). Valoarea donatiei si a intregului proiect realizat de catre Impact se ridica la 750.000 Euro.
Constructiile nou dezvoltate vor folosi solutii de proiectare si construire moderne, care permit eficientizarea costurilor si obtinerea unei performante energetice ridicate.
“Experienta ne recomanda drept un dezvoltator de incredere, cu viziune, interesat de crearea unor comunitati pentru care contruim la standarde de inalta calitate, iar noua faza de dezvoltare din Greenfield vine cu provocarea integrarii produsului imobiliar comercial cu cel rezidential intr-un proiect unicat, care va stabili noile repere in materie de locuire si wellbeing. Ambitia noastra este sa dezvoltam un mini-oras, planificat in mod responsabil si sustenabil, care sa integreze toate functionalitatile necesare unei comunitati tinere: spatii de locuit, de scolarizare pentru copii, de lucru, de relaxare si entertainment, spatii comerciale si de servicii”, a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.
Dezvoltat pe o suprafata de 60 de hectare de teren, imbratisat de 900 de hectare de padure, ansamblul rezidential Greenfield din Baneasa ofera avantajele unei locatii retrase, aproape de natura, precum aerul curat si un nivel redus al zgomotului, intregite de facilitatile necesare unei vieti urbane de calitate. Primele 3 faze cu peste 2.500 de apartamente au fost livrate pana in 2019, iar fazele 4 si 5 urmeaza sa fie dezvoltate pana la finalul anului 2028, cartierul urmand sa totalizeze peste 7.000 de locuinte la incheierea lucrarilor. In prezent, in Greenfield locuiesc peste 6.000 de rezidenti iubitori de natura si de miscare in aer liber, alcatuind cea mai mare comunitate urbana din sectorul 1.

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA