Joi, 19 Iunie 2025
RO EN

IASI: Autorizatia de construire a spitalului regional, asteptata la inceputul lui 2023

Autorizatia de construire a viitorului spital regional de urgenta (SRU) Iasi ar putea fi emisa la inceputul anului 2023, potrivit estimarilor autoritatilor locale, anul viitor fiind preconizata si inceperea lucrarilor. Investitia are o valoare de peste 2,3 miliarde lei (circa 465 milioane de euro), finantarea fiind asigurata din fonduri europene si de la bugetul de stat, cu sprijinul Bancii Europene de Investitii (BEI).
In luna iulie 2022 a fost semnat certificatul de urbanism al proiectului.
"Speranta mea este ca in prima parte a anului 2023 sa avem eliberata si autorizatia de construire a lucrarilor. Anul 2023 ar trebui sa fie anul startului pentru primul spital regional de urgenta din Romania, la Iasi. In felul acesta vom arata romanilor ca nu a fost vorba doar de discutii si ca putem sa reformam in totalitate sistemul public din Romania. Noi avem deja facute studiile privind caile de acces si am avansat discutiile cu furnizorii de utilitati. Proiectantul trebuie sa isi definitiveze cu exactitate amplasamentul viitorului SRU", a declarat primarul Mihai Chirica.
Cladirea SRU Iasi (2S+P+4E) va fi amplasata pe strada Moara de Vant nr. 225 si va avea 850 de paturi.
"Constructia are 7 niveluri, din care doua subterane si cinci supraterane. Partea extinsa a cladirii se intinde pe trei etaje – subsol, parter si primul etaj -, iar o parte din cladire se extinde pe trei etaje suplimentare – etajele doi, trei si patru. In zona de jos este si partea de ambulatorii, partea de imagistica. Sus este zona de sali de operatii. Sunt 18 sali de operatii. Sunt trei turnuri, de la etajul doi la etajul cinci, in care se vor afla unitatile de spitalizare. Pe acoperisul cladirii va fi construit un helioport. Spitalul va avea 850 de locuri pentru internare continua", a declarat Cristina Gafton, manager proiect la Ministerul Sanatatii, cu prilejul prezentarii proiectului.
Potrivit Ministerului Sanatatii, valoarea totala a proiectului este de 2,38 miliarde lei lei, din care valoarea totala eligibila este de 684,9 milioane de lei, din care valoarea total nerambursabila FEDR este de 223,32 milioane de lei, valoarea eligibila nerambursabila din bugetul de stat fiind de 458,3 milioane de lei.
 

Din aceeasi categorie

10 Iun 18:18 | ARHI BOX va proiecta noul aquapark de 14 milioane euro din Ocna Mures, Alba
10 Iun 14:03 | KESZ si SDC Proiect finalizeaza structura Institutului de Cercetare in AI din Cluj
09 Iun 07:23 | ONV LAW: Necesar de pana la 200 miliarde euro pentru modernizarea Romaniei
06 Iun 13:24 | PS4: Simulare CDS pentru nou bazin de inot olimpic si complex educational-sportiv
06 Iun 13:32 | Constructia noului aquapark din Baia Mare, finantata din credit bancar si fonduri UE
05 Iun 15:33 | CGMB aproba modernizarea integrala cu 200 mil. euro a depourilor Colentina si Titan
05 Iun 14:36 | CONEST & ARTHENIS: Avans constructie 7 blocuri cu locuinte NZEB pentru tineri, Iasi
05 Iun 14:49 | Constructii Erbasu dezvolta propria statie de reciclare a deseurilor din constructii
05 Iun 13:43 | UTI CFM a modernizat instalatiile electrice ale Hidrocentralei Portile de Fier I
05 Iun 11:24 | RELUARE licitatie servicii Owner's Engineer unitati de cogenerare la CTE Progresu
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA