Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

GUVERNUL a aprobat proiectul de lege privind asigurarea finantarii SRU Craiova

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind asigurarea finantarii Spitalului Regional de Urgenta Craiova, urmand ca partea de proiectare sa fie finalizata in a doua partea anului viitor, a anuntat, la Palatul Victoria, ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila.
"Este vorba despre asigurarea finantarii pentru constructia Spitalului Regional Craiova, cel de-al treilea care va intra in proiectare in cursul acestei toamne. Celelalte doua, respectiv Spitalul Regional Iasi si Spitalul Regional Cluj-Napoca, sunt deja in procedura de proiectare, a fost atribuita. Am avut o intalnire cu reprezentantii companiilor care au castigat aceste proiecte. Pana in primavara se vor finaliza proiectele celor doua spitale Iasi si Cluj si speram ca, in cursul anului viitor, in a doua parte, pentru ca este necesara o perioada de circa un an de zile dupa atribuire, sa avem proiectul finalizat si la Craiova si sa se poata trece la etapa de licitatie si de incepere a constructiilor efective la cele trei spitale regionale", a declarat Rafila, intr-o conferinta de presa.
Proiectul de lege adoptat de Guvern prevede aprobarea contractului de finantare pentru Spitalul Regional de Urgenta Craiova dintre Romania si Banca Europeana de Investitii, semnat la Bucuresti la 6 aprilie 2022 si la Luxemburg la 11 aprilie 2022.
Conform contractului de finantare, imprumutul BEI in valoare de 368 milioane euro reprezinta circa 73% din costul net aferent. Diferenta de circa 140,52 milioane de euro (27%) din costul total net, la care se adauga taxele si impozitele aferente proiectului, se vor asigura de partea romana, din fonduri nerambursabile si de la bugetul de stat.

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA