Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

CONSTRUCTII ERBASU: Progres al lucrarilor de 80% la Aeroportul din Craiova

Lucrarile de extindere a Aeroportului International Craiova au ajuns la un stadiu fizic de executie de 80%. Cea mai semnificativa evolutie se inregistreaza la cladirea noului terminal, acolo unde se lucreaza atat la exterior, la montarea parasolarelor si la inchiderile terasei, dar si la interior, la compartimentari si la toate tipurile de instalatii.
"La parter, compartimentarea este deja realizata in proportie de 90%, in timp ce la etaj se lucreaza in ritm sustinut la montarea structurilor metalice. De asemenea, se lucreaza simultan la toate instalatiile: electrice, termice, sanitare, de ventilare si climatizare si de combatere a incendiilor. Pana in acest moment, progresul fizic la cladirea terminalului se apropie de 75%. La exterior, operatiunile din acest moment se concentreaza pe infrastructura de miscare, unele obiective din proiect, cum sunt platformele de imbarcare-debarcare, de intoarcere pe pista sau de degivrare a navelor, fiind aproape gata", a transmis Cosmin Vasile, presedintele Consiliului Judetean Dolj.
Lucrarile de executie sunt realizate de asocierea Constructii Erbasu SA - Grup Primacons - Vahostav-SK, care a deschis santierul in luna februarie 2023. Noul terminal va fi inaugurat pana la finalul acestui an.
Valoarea proiectului de extindere si modernizare a ajuns la aproape 115 milioane de euro, cu finantare din fonduri europene si co-finantare din partea Aeroportului International Craiova si a CJ Dolj.
Noul terminal de pasageri va avea o suprafata desfasurata de 31.715 mp. La subsolul noii constructii se vor regasi spatii destinate carantinei, azilantilor sau retinutilor, zona pentru procesarea bagajelor, spatii tehnice si pentru depozitare. Holul central al terminalului, dezvoltat pe doua niveluri, va cuprinde sala de asteptare alocata sosirilor, cu monitoare de afisaj pentru curse (atat sosiri de aeronave, cat si plecari), zona de check-in, birouri ale companiilor aeriene, cabinet medical si spatii comerciale.
Parterul cladirii va fi amenjat pentru preluarea fluxurilor de sosiri, separat pentru interne si internationale, cu zona de preluare a bagajelor si zona pentru controlul pasapoartelor si controlul de securitate. Etajul, conceput pentru gestionarea fluxurilor de plecari, include zona de control al pasapoartelor si portile de imbarcare (doua pentru plecari interne, 5 pentru plecari externe), sali de asteptare separate pentru destinatiile interne si cele internationale, precum si spatii de birouri pentru personalul aeroportului, al Serviciului Roman de Informatii, al autoritatii vamale si al Politiei de Frontiera.
 

Din aceeasi categorie

17 Dec 20:56 | Constructie spital Tarnaveni: competitie mare pentru un contract de 57 milioane euro
17 Dec 20:16 | Modernizare Stadion Unio Satu Mare: licitatie de peste 17 milioane de euro
17 Dec 14:30 | Greenvolt Group a vandut un proiect eolian de 253 MW catre Engie Romania
16 Dec 19:44 | PORR Construct desemnata sa construiasca noul spital de 70 mil. euro din Sectorul 6
16 Dec 17:14 | "Casa inimii" si Centrul de Arsi din Targu Mures, in atentia Ministrului Sanatatii
16 Dec 16:08 | CSCT a inaugurat terminalul multimodal din Portul Constanta Sud, construit de PORR
16 Dec 14:51 | TECNIC, EGIS si TPF liciteaza dirigentie de santier CNE Cernavoda pentru Unitatea 1
16 Dec 13:07 | A fost finalizat si predat Proiectul Tehnic pentru noul Centru de Simulare UMF Cluj
16 Dec 13:31 | Hubix investeste 20 de milioane de euro in proiectul rezidential Abito Pipera
15 Dec 16:03 | Primaria se implica: BOG'ART si ACI Cluj pot incepe constructia noii Arene Dinamo
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA