Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

CLUJ: Au inceput lucrarile la un centru R&D in valoare de 10 milioane de euro

Avand in vedere faptul ca subsidiara din Romania ii genereaza cele mai importante venituri comparativ cu restul filialelor din regiune, o societate multinationala ce activeaza in domeniul farmaceutic a decis sa continue investitiile pe plan autohton. Astfel, din trimestrul al doilea din 2013, compania a demarat un proiect nou in municipiul Cluj-Napoca, amplasat pe strada Fabricii nr. 124. Obiectivul de investitii, in valoare de 10 milioane de euro (finantat in proportii egale din fonduri nerambursabile si din surse ale beneficiarului), prevede edicarea unui centru de cercetare-dezvoltare in domeniul medicamentelor generice, care reprezinta o alternativa a celor deja autorizate. Proiectul prevede extinderea sectiei bioechivalente cu o unitate clinica (P+1E), edificarea unui laborator (P+1E) si constructia unei statii de tratare a apei uzate. In incinta vor fi amenajate spatii logistice, de depozitare si de birouri, precum si un centru de cercetare, dotat cu laboratoare si o statie pilot pentru procesul de productie. Lucrarile sunt realizate de compania ACI Cluj SA, care va introduce in cadrul depozitului - in premiera pe piata autohtona - un nou sistem de montaj al peretilor prefabricati. Termenul prevazut pentru finalizarea lucrarilor este de 12 luni", a declarat Mihaela Opris, responsabil de proiect in cadrul companiei Terapia Ranbaxy SA, dezvoltatorul proiectului.
Societatea analizeaza inclusiv oportunitatea de a construi, pana in 2016, o unitate de productie pe plan intern, a carei valoare estimata se situeaza intre 30 milioane de euro si 50 milioane de euro. Actualmente, discutiile cu privire la acest proiect se afla in etapa alegerii unui amplasament optim, din cele patru avute in vedere. Informatii suplimentare, la www.ranbaxy.com
 

Din aceeasi categorie

10 Dec 14:27 | Santierul The ARC Bucuresti: STRABAG progreseaza rapid cu structura de rezistenta
10 Dec 11:04 | CONLAN avanseaza rapid cu lucrarile de constructii la ansamblul Arsenal Residence
10 Dec 09:25 | One United Properties pregateste o dezvoltare de 500 milioane euro in Constanta
09 Dec 12:25 | HERCESA a inceput constructia celei de-a parta cladiri a ansamblului Stellaris
08 Dec 12:15 | MONITORIZARE infiltratii cu geomembrane si fibra optica la barajul acumularii Lesu
08 Dec 11:07 | Parc cu Specializare Inteligenta Oradea: IGNA, Constructii Erbasu si Selina liciteaza
05 Dec 11:55 | DraculaLand - noul parc tematic din Romania, o investitie de peste 1 miliard de euro
04 Dec 16:22 | Constructii Erbasu, Popp si Somet au inceput lucrarile la Centrul de Optica Magurele
04 Dec 15:54 | OX2 achizitioneaza de la Future Power trei proiecte noi de energie eoliana de 235 MW
03 Dec 14:17 | Globalworth a inceput constructia cladirii de birouri Green Court D, in nordul Capitalei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA