Miercuri, 30 Aprilie 2025
RO EN

ROGBC: Vor fi aplicate sanctiuni pentru lipsa certificatului energetic

Incepand din luna ianuarie 2013 va intra in vigoare noua directiva de eficienta energetica, care are ca principala prevedere sanctionarea lipsei certificatului de performanta energetica (CPE) pentru constructia, vanzarea sau inchirierea cladirilor si apartamentelor. Aceasta problematica, cat si necesitatea etichetarii ecologice a materialelor de constructii si promovarea unei abordari mai responsabile fata de mediu in realizarea proiectelor de design/ renovare/ operare tehnologica in cadrul unei cladiri au fost dezbatute, recent, de reprezentantii Romanian Green Building Council (RoGBC), cei ai unor companii din domeniul constructiilor/ instalatiilor si cei ai ministerelor de resort. Evenimentul s-a desfasurat la Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu", din Bucuresti si a avut drept parteneri principali companiile Schneider Electric, Nemetschek si Archibus Romania. "In prezent, se afla in vigoare Directiva 32/2006/EU, care are ca obiectiv principal reducerea consumului de energie la consumatorii finali (casnici, din sectorul public sau privat) cu 9% pana in 2016. Noul regulament, ce va intra in vigoare in 2013, se afla in dezbatere la Parlamentul European din luna septembrie a.c. si va include obiective mai ambitioase (inclusiv in ceea ce priveste masurile financiare). Se estimeaza ca noul regulament va produce efecte la nivelul statelor membre incepand tot din anul 2013", a declarat Corina Truica, partener al CEMS Tehnologii. Printre prevederile legate de sectorul cladirilor incluse in noua directiva si aflate, actualmente, in curs de negociere, se afla obligativitatea statelor membre sa renoveze anual circa 3% din stocul de clariri publice. De asemenea, se va solicita autoritatilor sa includa criterii legate de nivelul de performanta energetica in achizitiile publice de produse, servicii, cladiri, iar distribuitorii sau furnizorii de energie vor fi obligati sa obtina economii anuale de 1,5% - preferabil prin masuri de eficienta aplicate consumatorului final.
Etichetarea ecologica a materialelor de constructii nu este obligatorie
Spre deosebire de CPE, eticheta ecologica aplicata materialelor si sistemelor pentru constructii nu va deveni obligatorie in mod direct, insa companiile care nu o aplica vor avea un dezavantaj clar in momentul in care se vor organiza licitatii pentru realizarea de cladiri «verzi», prevazute in noua directiva europeana ce ar intra in vigoare in 2013. Eticheta ecologica a fost creata de Comisia Europeana (CE) in anul 1992 si reprezinta o schema unica si voluntara de certificare care ajuta utilizatorii sa distinga produsele «verzi», care nu afecteaza mediul. "Certificarea se acorda in baza unui set de criterii, care analizeaza impactul produsului sau al serviciului asupra mediului pe tot parcursul ciclului sau de viata. Produsele etichetate inregistreaza economii substantiale in ceea ce priveste consumul de electricitate, de apa, reducerea emisiilor de dioxid de carbon si deseurilor si este reglementata, la nivel national, prin Hotararea de Guvern nr. 661/2011 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului European si al Consiliului nr. 66/2011/CE privind eticheta UE ecologica. Subsecvente regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 66/2010 din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologica sunt deciziile care stabilesc criteriile de acordare a certificarii pentru fiecare categorie de materiale", a precizat Maria-Daniela Toma, consilier al Directiei Controlului Poluarii si Evaluarii Impactului, din cadrul Ministerului Mediului si Padurilor (MMP). Schema europeana de eco-etichetare este reprezentata printr-un simbol grafic si este alcatuita din doua rubrici care contin simbolul etichetei ecologice (floarea) si un text scurt, descriptiv cu informatii privind motivele acordarii etichetei ecologice. Aceasta se acorda pentru fiecare categorie de produse in parte: materiale pentru pardoseli rigide pentru utilizare interioara (produse intarite: pietre artificiale si marmura compactata; elemente de pavaj din beton pentru acoperirea pardoselilor exterioare; dale de tip terrazzo/de argila/de ceramica); sisteme de acoperire pentru pereti, pardoseli din lemn, podele din material textil, vopsele si lacuri utilizate pentru interior/exterior etc. Criteriile de etichetare ecologica sunt: extractia materiilor prime (gestionarea proceselor incluse), selectarea acestora, procesul de productie (consumul de energie, de apa si nivelul emisiilor in aer) si gestionarea deseurilor.

Din aceeasi categorie

17 Apr 07:28 | INFRADAYS 2025: Digitalizarea proceselor in infrastructura, in prim-plan
16 Apr 09:45 | METAL SHOW&TIB: Lideri din sectorul tehnologiilor industriale se reunesc la Bucuresti
14 Apr 14:50 | PPC: Fara proiectare de calitate nu exista constructii sigure, eficiente si sustenabile
11 Apr 15:18 | INNOCONSTRUCT Digital 2win: Conferinta despre inovare in constructii, 8-9 mai 2025
10 Apr 19:10 | BOG'ART si Optim PM au fost premiate in cadrul Galei SEE Real Estate Awards 2025
09 Apr 17:15 | ENERGY EXPO 2025 va avea loc in perioada 22-24 mai, la Hala Laminor
07 Apr 12:06 | Disponibilitatea unei forte de munca adecvate, singurul domeniu competitiv al tarii
04 Apr 13:47 | Echipa SDC-UTCN: Locul I la "Seismic Design Competition 2025", Berkeley /California
04 Apr 12:04 | AHK: Doar cresterea taxelor nu va rezolva problema deficitului de 9% al Romaniei
03 Apr 13:25 | Forumul Constructiilor 2025: Conectare, competenta si colaborare intr-un singur loc
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA