Duminică, 03 August 2025
RO EN

RENEXPO: Solutii de energie regenerabila, din surse eoliane si fotovoltaice

Miercuri, 21 noiembrie a.c., la Sala Palatului din Bucuresti a avut loc deschiderea celei de-a cincea editii locale a conferintei internationale Renexpo South-East Europe. Derulat intr-un interval de trei zile, evenimentul prilejuieste prezentarea celor mai performante produse existente pe piata locala a energiei regenerabile, cu deosebire sisteme si solutii din domeniile eolian si fotovoltaic. Conform opiniei reprezentantilor organizatorului - compania germana Reeco - manifestarea constituie cea mai importanta platforma locala de popularizare a metodelor de productie si distributie a acestor tipuri de resurse, fiind, in acelasi timp, locul ideal de comunicare a unor importante noutati si inovatii tehnice. In paralel cu expozitia, in intervalul mentionat au loc mai multe manifestari conexe, dintre care se remarca indeosebi cele doua conferinte referitoare la problematica domeniilor fotovoltaic si eolian. In prima zi, sub coordonarea lui Laurentiu Fara, profesor in cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti, s-a derulat seminarul "Oportunitati si solutii in promovarea surselor de energie regenerabila si a energiei inteligente". Prima prezentare a apartinut moderatorului, care s-a referit, in mod succint, la proiectul Patres, ingloband principalele cai de sprijin al proceselor de integrare a resurselor regenerabile, cu ajutorul unor strategii implementate la nivelul autoritatilor locale. A urmat interventia lui Horia Petran - expert in cadrul INCD-INCERC, care a oferit detalii interesante despre proiectul Robust, constituind, pe scurt, parte a programului sustinut de UE (Built Up Skills) pentru calificarea fortei de munca in acest domeniu de activitate. Ultima prezentare a fost sustinuta de arh. Ana Maria Dabija, profesor in cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu", din Bucuresti, care a reliefat principalele puncte ale Agendei 2020, subliniind inadvertentele care sunt consemnate pe piata locala si oferind detalii despre o serie de solutii sustenabile, care ar putea facilita implementarea corecta a principiilor de eficientizare energetica. Informatii suplimentare, la www.renexpo-bucharest.com  

Din aceeasi categorie

03 Iul 16:51 | The BIM Challenge 2025: doua zile despre viitorul digital al constructiilor
03 Iul 13:21 | Companiile italiene de constructii au contracte de peste 5,8 miliarde euro in Romania
26 Iun 11:01 | Commerce Innovation Summit: Evenimentul care seteaza trendurile din ecommerce
25 Iun 14:16 | NZEB Expo Bucuresti: Peste 17.000 de vizitatori la a doua editie a evenimentului
24 Iun 14:52 | Industria apei din Romania necesita investitii de 30 miliarde euro pentru conformare
23 Iun 11:50 | EVENIMENT: Italy & Romania - Building Sustainable Together, Bucuresti, 2 iulie 2025
23 Iun 11:07 | Saint-Gobain: Romania castiga Premiul Studentului la competitia internationala
23 Iun 10:56 | ARA organizeaza Forumul Regional al Apei Dunare - Europa de Est si ExpoApa 2025
13 Iun 11:48 | ARSC: Parteneriat strategic cu Fira Barcelona, organizatorul Smart City Expo World
13 Iun 07:33 | ConstructFEST 2025, o punte solida intre sistemul educational si industrie
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA